Tag

citybreak

Browsing

City-break-ul în Stockholm a fost extraordinar! ”Veneția Nordului”, așa cum mai este numit orașul, reprezintă pentru mine cea mai bună destinație de city-break din punct de vedere cost-beneficiu.

 De ce spun asta chiar dacă costurile sunt destul de mari în comparație cu celelalte țări europene?

Pe lângă faptul că peisajul este unul extraordinar, cu multe insule și insulițe, vreo 14 la număr dacă vorbim de Stockholm ca și oraș sau aproximativ 30000 dacă discutăm de Arhipelagul Stockholm, ar trebui să luăm în calcul neapărat oamenii, aceștia fiind extraordinari.

Mie nu mi-a venit să cred cât de bine am putut sa fiu primit încă de la primii pași făcuți pe pământ suedez. O doamnă care făcea curățenie în aeroport, chiar înainte de a trece de zona de control pașaport mi-a urat un călduros „Welcome to Sweden!”, fapt ce m-a lăsat fără replică pe moment.

Ca să nu uit, la finalul călătoriei am fost întrebat de către un domn de la o casă de marcat din Duty Free dacă am avut o ședere plăcută în Stockholm și dacă mai am de gând să mă întorc în Suedia. Răspunsul la întrebarea lui o să îl aflați la finalul articolului.

Transport Skavsta – Stockholm?

Transportul de la aeroport în oraș durează un pic mai mult, cam o oră și treizeci de minute, dar este confortabil, iar priveliștea este mirifică. Impactul major a fost din punct de vedere al reliefului, nu mă așteptam ca distanța dintre zona în care se cultivă plante și cea în care cresc brazi să fie atât de mică.

Costul biletului, dus întors, a fost de 278 SEK (aproximativ 26€) și poate fi achiziționat de aici.

https://www.flygbussarna.se/en/skavsta?gclid=EAIaIQobChMIgtvSo8bX4gIVWfhRCh3czwHLEAAYAyAAEgIANPD_BwE

Cazare

În cele 4 zile petrecute în capitala Suediei, am ales ca și cazare hotelul Generator Stockholm. Acesta a fost varianta cea mai buna la vremea aceea, deoarece au oferit cel mai bun pachet din punct de vedere preț-locație. Generator Stockholm este situat în cartierul Norrmalm din Stockholm și pune la dispoziție un lounge la modă, mai multe zone de socializare și un bar cu băuturi și cocktailuri de inspirație nordică. Distanța până în centru nu era foarte mare, fapt ce mi-a permis sa merg pe jos.

Ce am vizitat și ce nu trebuie ratat?

Prima oprire a fost la Primăria din Stockholm, clădirea emblematică a orașului. Cele 8 milioane de cărămizi îi oferă acestei clădiri un stil arhitectural deosebit.

În grădina primăriei o să descoperi un loc perfect pentru fotografiat, de aici poți admira întreaga arhitectura a orașului, dar și bărcile ce navighează pe principalele canale.

Locul merită să fie vizitat și la interior deoarece, nu este doar o simplă primărie, este și locul unde se ține banchetul de seară al Premiului Nobel.

Vizita durează 45 de minute, timp în care o să mai descoperi și Salonul Albastru, Camera de Consiliu, Salonul Auriu. Intrarea în curte este gratuită, dar pentru interioare și pentru turnul primăriei, trebuie plătita o taxă de intrare. Aceasta se poate vedea doar cu ghidul, și până la sfârșitul lunii martie prețul unui bilet era de 90 de coroane, însă din aprilie prețul se ridică la 120 de coroane.

La mai puțin de 500 metri de clădirea primăriei se află Riddarholmen, Insula Cavalerilor, cea mai mică insulă din Stockholm, și locul de unde a început fondarea orașului. Insula este împânzită de numeroase clădiri istorice, fiind un gold spot pentru fotografi. Tot aici se află cea mai veche construcție, biserica Riddarholmen, locul în care regii Suediei au fost înmormântați în timpul evului mediu, dar și din secolul 17 până în prezent.

Next stop? La doar un pod distanță, Gamla Stan (Orașul Vechi) sau Staden mellan broarna (Orașul dintre poduri) este centrul geografic al orașului Stockholm. Aceasta insulă păstrează mult din farmecul medieval, cu străduțe înguste, un loc cu un farmec aparte.

O mare suprafață din Orașul Vechi (partea de nord) este ocupată de Palatul Regal cu cele peste 600 de încăperi. Acesta a fost construit în stilul barocului italian. Familia regală nu locuiește însă în acest palat, ei au ales să locuiască în afara orașului în palatul Drottningholm numit și “Versailles-ul Nordului”.

Sfat: Încercați să ajungeți în jurul orei 12 în zona palatului pentru a vedea schimbarea gărzii.

În această zonă se mai află: Muzeul Nobel (ne-am cam pierdut timpul degeaba pe acolo), clădirea Parlamentului (Riksdag), alte clădiri administrative, dar și câteva piațete foarte drăguțe, locuri în care poți savura o înghețată foarte bună (asta dacă și vremea permite).

Cum parcurile nu lipsesc din niciun oraș și nici din itinerariul unui călător, următoarea oprire a fost în Kungsträdgårdencu, cu scopul de a ne trage un pic sufletul. Noi am fost în plină vară, dar am auzit la ca final de aprilie înfloresc cireșii japonezi, iar peisajul este mirific.

În ultima parte a zilei ne-am bucurat de plimbarea cu vaporașul, cel care pleacă din fața parcului central Kungsträdgårdencu și are opriri în mai multe locuri.

Ziua a doua a început cu vizita unui loc mai ciudat, pentru unii, dar plin de încărcătură. Locul se numește Skogskyrkogården și este atât un parc cât și un cimitir. Da, un cimitir! Locul este atât de fain încât merită un articol separat pe care îl puteți citi aici.

După o zonă extrem de liniștită, a urmat o alta, care multora, le-ar creste doza de adrenalină. Eu cred că cel mai bine se vede un oraș de la înălțime, astfel următoarea locație a fost SkyView de pe Ericsson Globe, cel mai mare glob din Europa. Prima parte se petrece într-un cinematograf, unde este prezentată construcția, un fel de prezentare ”How is made?”, iar mai apoi ești invitat să urci în una din cele două lifturi panoramice.

Merită să faci o oprire și aici, deoarece vei avea o priveliște superbă asupra întregului oraș.

Biletul de intrare costă: Adulți: SEK 160, Copil între 5-12 ani: SEK 120. Dacă achiziționezi Stockholm Pass, vei putea intra pe baza acestuia fără a mai sta la coadă sau a mai fi nevoit să plătești aceste sume, destul de mari din punctul nostru de vedere.

Ultima parte a zilei mi-am petrecut-o prin magazinele de suvenire în căutarea cănii pentru colecția personală. Ai citit articolul despre colecția mea? Intră aici ca să vezi câte am reușit să strâng.

Credeai că am terminat obiectivele și că asta a fost tot? Nu, clar nu! Stockholm este un oraș destul de mare și chiar ai nevoie de câteva zile pline (cel puțin 3) pentru a vedea liniștit tot orașul.

Ziua următoare a început cu vizita altor două insule, Skeppsholmen și Djurgården. Pe prima insulă am vizitat Moderna Museet, muzeul în care am văzut cea mai mare sticlă cu un vas/barcă înăuntru, sau cel mai mare vas pus într-o sticlă.

De pe insula Skeppsholmen, am plecat cu vaporul către insula Djurgården unde urma să vizităm mai multe obiective. Nordiska museet a fost primul obiectiv vizitat, iar pe acesta l-am prezentat într-un articolul separat (vezi aici), deoarece are ceva mai special.

La doar o aruncătură de băț, se află Vasamuseet, muzeul maritim și al traseelor maritime, a cărui principală atracție o reprezintă navă de război, denumită Vasa, ce a stat pe fundul mării timp de 333 de ani. Aceasta a fost restaurată, fiind păstrate elementele originale în proporție de aproximativ 90%. Să stai peste 300 de ani în apă și să arăți atât de bine, clar este uimitor. P.S. Nu trebuie să ratezi acest loc!

După o scurtă pauză la unul din restaurantele din fața Nordiska museet/Muzeul Nordului, loc în care am mâncat cel mai bun meniu de Fish&Chips ever, ne-am îndreptat către Muzeul Abba și parcul de distracție Gröna Lund.

Aici putem spune ca nu am fost impresionați absolut deloc. La Muzeul Abba a trebuit să plătim separat, pentru a intra, în schimb pentru parcul de distracție intrarea era gratuită pe baza city pass-ului, însă costurile jetoanelor în parc erau destul de mari.

Era să uit, lângă muzeul Abba poți să urci în parcul Skansen. O să găsești și acolo un view point excelent.

Nu am pierdut foarte mult timp aici, și după doar 40-50 minute deja plecasem către ultima oprire din programul din ziua respectivă, Fotografiska Museet (Muzeul Fotografiei), un loc din care chiar nu mai voiam să plecăm. Sfatul meu este doar să va uitați peste câteva poze pe Google și cu siguranță o sa fiți atrași instant. Fotografiska Museet este unul dintre cele mai mari muzee de artă contemporană din lume.

Și cum timpul trece extrem de repede, a venit și ultima zi pe tărâm suedez, zi în care am mers să vizitez Palatul Drottningholm. Călătoria până la palat am făcut-o cu vaporul, biletul de intrare și călătoria fiind inclusă în Stockholm Pass.  Palatul este reședința familiei regale suedeze și este pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO din 1991. Poate fi vizitată doar aripa de nord, cea din sud fiind rezervată familiei regale, interioarele sunt superbe, cu multe camere și saloane. Acesta este foarte bine păstrat pentru un palat din secolul 17. Am petrecut aici aproximativ 6 h, și chiar a meritat!

 

Concluzia pe care am tras-o noi, Stockholm este un oraș scump, dar oferă foarte multe pentru banii pe care îi plătești. Acum cred ca puteți intui ce răspuns i-am dat domnului de la Duty Free. Daaaa! Am avut parte de o vacanță excelentă și m-aș întoarce oricând în Suedia!

Informații suplimentare:

Stockholm Pass costă de la 64€ până la 143€ în funcție de numărul de zile incluse. Din punctul nostru de vedere nu ai ce căuta în Stockholm fără achiziționarea unuia, deoarece costurile individuale ale biletelor în parte sunt extrem de mari. Iți las un link cu activitățile suplimentare pe care le poți face în Stockholm, dar și cu locul de unde poți achiziționa Citypass-ul.

Ce alte activități poți întreprinde în Stockholm?

 

Află primul despre ofertele și sfaturile noastre, așa că nu uita să te abonezi la newsletter!

Aventuri, sfaturi și adevărate povestiri trăite de ingineri călători de-a lungul acestei lumi minunate.

Adventures, tips and true stories spent by traveling engineers along this wonderful world.

“I read; I travel; I become”-Derek Walcott



Booking.com

Păi se putea ca Mosu’ să nu pună și el deoparte o sumă de bani și să nu își ia casă în Norvegia? La cât de multe cadouri împarte în fiecare Crăciun, cred că merită și el să aibă o oază de liniște și relaxare.

Aflată în micuțul și pitorescul oraș Drobak, căsuța lui Moș Crăciun, este deschisă tot timpul anului pentru vizitatorii ce vor să simtă atmosfera Crăciunului, chiar și în plină vară.

 

Cum poți ajunge din Oslo în Drobak?

Cea mai faină variantă este să mergi cu feribotul din Aker Brygge până în Nesoddtangen (sub 6€ biletul) și de acolo cu autobuzul până în Drobak (aproximativ 3€). Acest traseul o să îți ofere posibilitatea să te bucuri de două peisaje total diferite, mare și munte, într-o singură zi.

Ca să nu cheltui foarte mult, recomandarea mea este să îți achiziționezi un card de transport pentru întreaga zi (~16€).

Puteți verifica programul și prețurile aici.

Ce poți face în Drobak pe lângă vizita casei lui Moș Crăciun?

Drøbak Akvarium – înfățișează bogata viață marină a fiordului Oslo. Aici puteți găsi numeroase specii de pești, printre care chiar și rechini.

Gallery Havstad – prezintă o mare varietate de colecții: picturi, sculpturi, bijuterii și obiecte decorative, toate acestea creând o atmosferă plină de viață.

Prânz/Cină – În oraș o să găsești numeroase restaurante în care poți lua masa și chiar te sfătuiesc să faci asta, specialitățile locale fiind delicioase.

Dacă ai mai multe zile de petrecut prin Oslo, o vizită a orașului Drobak nu că ar trebui să lipsească din itinerariul tău.

 

Află primul despre ofertele și sfaturile noastre, așa că nu uita să te abonezi la newsletter!

Aventuri, sfaturi și adevărate povestiri trăite de ingineri călători de-a lungul acestei lumi minunate.

Adventures, tips and true stories spent by traveling engineers along this wonderful world.

“I read; I travel; I become”-Derek Walcott



Booking.com

Pot spune încă de la început că acest oraș nu doar că mi-a confirmat așteptările, ci mi le-a și întrecut. Oslo este o oază de verdeață, mai mult de jumătate din suprafața orașului fiind acoperită de păduri și parcuri, ceea ce îl face un loc perfect în care să îți cureți plămânii, atât vara cât și iarna. Pentru mine reprezintă orașul în care m-aș muta și mâine.

Unde am ales să mă cazez?

Aflat la o aruncătura de băț de celebrul parc Vigeland, parcul cu celebrele statui, apartamentul ales (Saga Apartments Oslo), oferea absolut tot ceea ce am avut nevoie pentru a petrece câteva zile relaxante. Deși costul nu a fost deloc mic pentru numărul de zile petrecute, aproximativ 300€ pentru 4 zile, a fost cea mai bună opțiune pentru zona aleasă.

Distanța până în centrul orașului (aproximativ doi kilometri) o poți parcurge mergând pe jos.

Ce am mâncat și unde?

Se spune că niciun alt oraș din Norvegia nu oferă o atât de mare varietate de restaurante precum Oslo. Fie că vorbim de fast-food (recomand Fish & Chips de la oricare din restaurantele aflate în zona portuară a cartierului Aker Brygge) sau de bucătăria tradițională (recomand restaurantul Grilleriet), nu ai cum să fii atât de mofturos încât să nu găsești ceva care să nu îți placă.

Dacă tot ai ajuns prin această parte a Europei, sfatul meu este să te bucuri de peștele proaspăt.

Ce modalitate de transport am ales de la aeroport Sandefjord Torp până în oraș și înapoi?

Aici nu pot decât să te ajut cu toate variantele posibile, deoarece eu nu am fost „nevoit” să utilizez un astfel de serviciu. Eu am fost norocos și am fost preluat de la aeroport și dus înapoi, ca un „VIP”, de o minunata doamnă, dar nu cu orice mașină, ci cu o Tesla Model 3 Dual Motor. P.S. Așa am ajuns să nu știu de ce să mă bucur mai mult, de priveliște sau de mașină.

Variantele de transport disponibile le găsiți aici: Rome2Rio

Modalitățile de transport și costurile biletelor în oraș?

Pentru informații clare si exacte despre traseele autobuzelor și tramvaielor, vă recomand să aruncați o privire pe site-ul oficial: https://ruter.no/en/

Eu am folosit foarte puțin transportul în comun deoarece cazarea pe care am ales-o era foarte aproape de centru, astfel distantele pană la obiective au fost mult reduse.

Ce recomand să vizitați?

Primul obiectiv vizitat a fost parcul Frogner / Vigeland Sculpture Park, locul în care sculptorul Gustav Vigeland are expuse 212 sculpturi ce reprezintă activități bizare din viața oamenilor.

 

Era destul de frig în Oslo la momentul vizitei mele, dar vibe-ul pe care orașul mi l-a oferit încă din prima clipă, mi-a dat suficientă energie și căldură încât să mă bucur de fiecare moment, când mă aflam pe străzile acestuia. 😍

Aker Brygge este una din cele mai populare si vibrante atracții din Oslo. Portul împreună cu nenumăratele restaurante atrag atât turiștii cât și localnicii. Te sfătuiesc să te bucuri de această locație.

 

 

Nu-i așa ca este faină priveliștea de pe Opera din Oslo? Aceasta este cea mai mare instituție de muzică și artă din Norvegia. Un lucru interesant este acela că poți urca pe acoperișul acesteia pentru a admira priveliștea, iar în interior poți savura o cafea sau chiar lua masa la unul din restaurantele locului.

Fortăreața Akershus datează din anul 1300, dar a fost refăcută în stilul renascentist la începutul secolului al 17-lea. În prezent acesta este folosit de către stat pentru anumite evenimente.

Primăria este o adevărată operă de artă, fiind decorată la exterior cu diverse motive din istoria, cultura și viața de zi cu zi a norvegienilor. Clădirea se află chiar lângă portul Aker și este si acesta un loc în care au loc numeroase evenimente.

Reședința Regală m-a impresionat în primul rând prin locul unde este amplasată, pe un deal ce oferă o priveliște incredibilă asupra orașului, dar și asupra arterei principale a orașului ce este plină cu restaurante și magazine de suvenire. Palatul a fost construit între 1824 si 1848.

Catedrala din Oslo se află chiar în centrul orașului si datează de la 1697, iar în 1950 a fost restaurat interiorul în stilul baroc original. Este folosită pentru nunțile și înmormântările familiei regale norvegiene, dar și de către guvernul norvegian.

Muzeul Fram îl recomand tuturor celor care sunt ceva mai curioși!  Eu am decis să fiu explorator cu adevărat pentru o zi!

Am descoperit cum Roald Amundsen a făcut istorie și am fost primit cu brațele deschise la bordul celor doua vase, Fram și Gjoa, acestea făcând istorie în zonele polare.

Partea interesantă este faptul că poți vedea exact locul în care Roald Amundsen își petrecea timpul, locul în care el și echipajul său luau masa.

Pentru un plus de adrenalină, pe pereții clădirii unde se află vasul sunt proiectate imagini cu marea învolburată.

 

Norsk Folkemuseum este un fel de Muzeul Țăranului Român din București, un loc în care este prezentată istoria arhitecturală, folclorică, muzicală, a întregii țări. Acesta este un loc fain chiar și pentru copii, pentru ca vor putea vedea tot felul de animăluțe, mașini și unelte utilizate în agricultură.

Piesa de rezistentă a muzeului este o biserică din lemn ce datează de la 1200.

Plaja Huk este situată pe peninsula Bygdoy, în apropiere de Fram Museum și este una din cele mai populare plaje din Oslo.😍 🏖

Holmenkollen – locul în care omul devine pasăre.

Trambulina de sărituri cu schiurile din Holmenkollen este locul în care poți să experimentezi o priveliște panoramică 360 asupra orașului Stockholm. Exista si un motto pentru aceasta priveliste: „The blue and the green and the city in between!”

Ca să ajungi în stațiune, vei fi nevoit să folosești tramvaiul 1. Costul unui bilet este de doar 37 koroane.

Un ultim obiectiv vizitat, a fost micul oraș Drobak și căsuta lui Moș Craciun, dar acestea merită un articol separat.

 Plimbarea de seară?

În niciun alt oraș european nu m-am simțit atât de în siguranță așa cum m-am simțit în Oslo.

Cum să faci economie în Oslo?

Pentru a face economii substanțiale, recomandarea mea este să achiziționezi Oslo Pass. Cu acest card vei putea avea acces „gratuit” si mai ales rapid (coada fiind separată) în majoritatea obiectivelor turistice din Oslo (peste 30 de muzee).

Pe lângă elementele menționate mai sus, cu ajutorul cardului vei putea călători și cu mijloacele de transport în comun și vei avea discount în anumite restaurante sau magazine.

Costul cardului pornește de la 213 RON (valabil 24h din momentul activării), 313 RON (valabil 48h din momentul activării) sau 393 RON (valabil 72h din momentul activării) și poate fi achiziționat de aici:

Dacă facem un calcul simplu, într-o singură zi, vizitând doar Norks Folkemuseum (160 NOK), Viking Ship Museum (120 NOK) și Fram Museum (120 NOK), Kon-Tiki Museum (120 NOK) si Norwegian Maritime Museum (120 NOK), obiective aflate pe insula Bygdoy, toate intr-o singura zi, costul acestora ar fi de 640 NOK, echivalentul a 283 RON, cu 70 lei mai mult decât costul efectiv al cardului. La suma de 640 NOK nu am luat in calcul costul tichetelor de transport de la un obiectiv la altul si nici reducerile pe care le poți obține la anumite restaurante.

Acest card vă recomand să îl achiziționați în special în țările nordice, dar și în marile orașe din Marea Britanie. Puteți vedea ce economie am făcut eu în Londra în acest articol.

Am descoperit un oraș divers, modern, un oraș ce atrage din ce în ce mai multe persoane care doresc să se mute definitiv acolo. P.S. Și eu sunt una dintre acele persoane!

 

Află primul despre ofertele și sfaturile noastre, așa că nu uita să te abonezi la newsletter!

Aventuri, sfaturi și adevărate povestiri trăite de ingineri călători de-a lungul acestei lumi minunate.

Adventures, tips and true stories spent by traveling engineers along this wonderful world.

“I read; I travel; I become”-Derek Walcott



Booking.com

Încă de la prima vizită din 2015, atunci când aș mai fi prelungit vacanta doar să mă mai bucur puțin de mare, Barcelona și-a obținut un loc fruntaș în topul orașelor pe care le îndrăgesc.

Pe lângă obiectivele istorice binecunoscute (clădiri, muzee, parcuri), Barcelona oferă, în plus, multe plaje (vreo șapte numai cu steag albastru), dar și o zonă montană superbă, Montserrat.

În ceea ce urmează o să vă prezint, așa cum v-am obișnuit, câteva sfaturi, despre cum să ai parte de o vacanță de neuitat în zona Cataluniei (cazare, transport, locuri de vizitat), iar la finalul articolului v-am pregătit și un concurs, putin mai special.

Transport de la/către aeroport și în oraș

De la aeroport până în oraș există un metrou care face legătură directă, stația finală numindu-se „Zona Universitaria”. Ar trebui puțină atenție, căci intrarea la metrou se face chiar din interiorul aeroportului. Costul cartelei este de 4,5€/sens și vă sfătuiesc să v-o achiziționați și la întoarcere pentru că cele din oraș (Exemplu: Cartela T10) nu sunt valabile pe aceasta linie (L9). Chiar dacă acestea permit accesul în metrou chiar și pe linia către aeroport, se fac controale și riscați o amendă considerabilă dacă nu aveți biletul corespunzător. Noi am prins control pe ambele sensuri.

Transportul public în oraș este foarte bine organizat, având stații în preajma tuturor obiectivelor. Recomandarea mea este să luați cartela de 10 călătorii (T10), aceasta fiind suficientă (pentru o perioadă de 4 zile) pentru o persoană activă ce poate merge și pe jos între obiectivele mai apropiate.

Unde ar trebui să te cazezi?

În cele două vizite ale mele în orașul lui Gaudi, cazarea pe care am ales-o a fost diferită din toate punctele de vedere. Prima dată am stat la Hotelul Best 4 Barcelona, un hotel de 4 stele, aproape de plaja și de metrou, totul fiind la superlativ. La cea de-a doua vizită, insă, am ales o locație pe AIRBNB (Romantic and cozy double room), fiind mai ieftină, dar pe care nu am cum să o recomand. Îți pot spune doar în privat ce „m-a dat peste cap” la această locație.

Sfatul meu este să găsiți o locație aproape de centru (dacă bugetul permite) sau chiar dacă este puțin mai îndepărtată, să aibă acces rapid la metrou. Verifică bine toate review-urile înainte de la lua decizia!

Ce trebuie să vizitezi?

În cazul acestui oraș, îmi este greu să spun ce merită să vizitați și ce nu. Majoritatea obiectivelor turistice din Barcelona au un farmec aparte și îmi este greu să cred că nu o să te impresioneze.

Voi începe cu Park Guell deoarece acesta a fost prima locație pe care am vizitat-o la fiecare sosire în Barcelona. O să fiți uimiți cât de frumoasă este această operă de artă a lui Gaudi, parcul fiind unul foarte mare și cu o arhitectură impresionantă. Construit intre anii 1900-1914, acesta face parte din patrimoniul Mondial UNESCO. Puteți petrece cel puțin 2 ore acolo.

Pentru Catedrala Sagrada Familia trebuie făcută programare on-line pentru a fi siguri că reușiți să intrați. Eu am ales să nu vizitez Catedrala Sagrada din interior, pană acum, deoarece aștept finalizarea construcției.

Muzeul lui Picasso este chiar în centrul vechi, iar în prima duminică a fiecărei luni, intrarea este gratuită. Muzeul arată foarte bine si din exterior, fiind situat într-o zonă cu clădiri istorice, cu multă cărămidă aparentă, am avut impresia că o să intru într-o cramă și că o să mă bucur de un pahar de vin bun, însă am avut parte de o alt fel de „degustare”.

Catedrala din Barcelona și Primăria se află în Cartierul Gotic și reprezintă alte două simboluri arhitecturale ale orașului. Vă recomand să vă luați o marjă destul de mare de timp prin această zonă deoarece sunt multe magazine și restaurante.

Arcul de Triumf este locul perfect pentru a realiza câteva fotografii superbe.

Parc de la Ciutadela a fost pentru o lungă perioadă singura oază de verdeață a orașului. Pentru mine a fost locul perfect pentru o scurtă pauză de odihnă după o coborâre de câțiva kilometri din Parc Guell printre faimoasele străduțe ale Barcelonei. În acest parc o să găsiți și alte obiective: Parlamentul Cataluniei, Gradina Zoo și Muzeul de Istorie.

Despre Port Vell pot să spun că și după a doua vizită tot la fel luxuriant a rămas, în schimb, despre Acvariul  nu vă pot face un update deoarece nu am mai intrat. Prima dată mi-a plăcut,  însă pot spune ca sunt altele și mai frumoase.

La Barceloneta despre care nu cred că mai trebuie adăugat ceva, poza de mai jos, fiind grăitoare.

Bulevardul Las Ramblas este considerat a fi una din atracțiile Barcelonei pe care nu ar trebui să le rateze nici un călător. Zona de peste 1 km lungime este extrem de animată. Numeroase magazine de haine, artiști ce așteaptă cu nerăbdare să te vadă cum scoți banii din portofel pentru a-i lăsa să te deseneze în creion, statui vivante și nu în ultimul rând tarabe cu suveniruri care mai de care mai atrăgătoare.

Pentru că tot ne aflam pe Las Ramblas, am făcut o scurtă oprire și în minunata piață La Boqueria. Nu mă așteptam să fiu primit cu atât de multă culoare și aromă. Acest loc îl consider ca fiind zona culinară a Raiului din Barcelona. Nu am văzut într-o altă piață atât de multe sortimente de fructe, iar felul in care le expun ne-a plăcut și mai tare.

Casa Batlló și Casa Milà alte două creații ale marelui artist Antoni Gaudi. Te sfătuiesc să faci cel puțin ca și mine, măcar o „vizită” exterioară.

Camp Nou Despre acest „templul„ am o altfel de amintire pe care am povestit-o în acest articol. Va pot spune doar că a fost extraordinar!

Plaça de Catalunya este piața în care îți poți trage sufletul după urcușul pe Las Ramblas cu brațele pline de suveniruri și fructe ciudate.

Plaça Espana este piața în care ar trebui să fii în fiecare seară (în special de miercuri-până duminică) în jurul orei 21 pentru a te bucura de show-ul cu muzică și lumini a fântânii muzicale de pe dealul Montjuic. Show-ul poate fi văzut atât de lângă fântână, cât și de pe platforma panoramică aflată la ultimul etaj al mall-ului din piață. Ca să nu plătești taxă de urcare cu liftul exterior al mall-ului, poți intra în mall și urca cu lifturile interioare.

Castelul Montjuic ar trebui să fie un obiectiv obligatoriu pentru orice călător care ajunge pe meleaguri catalane. Sfatul meu este să ajungi aici cu o ora înainte de finalul programului deoarece intrarea este gratuită, iar priveliștea asupra orașului, dar și a portului, este extraordinară.

Dacă ai mers mult pe jos de-a lungul zilei, ai putea lua telefericul pentru doar 11€ de adult ca să te ducă până în vârful muntelui.

Ce altceva putem vizita în afara orașului?

Muntele Montserrat și Mănăstirea Montserrat – Îți spun doar o frază și vei înțelege totul: Nu aveți cum să ajungeți în Barcelona și să nu păstrați o zi și pentru Montserrat!

O să vă povestesc într-un articol separat care este cea mai avantajoasă variantă de a ajunge acolo și o să las link-ul aici.

Ce am mâncat?

Am evitat zona turistică, am căutat restaurantele micuțe ce oferă meniul zilei (10-12 euro), dar deseori am intrat într-un mercat de unde am achiziționat o baghetă, câteva felii de jambon tăiat pe loc și multe, multe fructe. Recunosc, am trecut și pe la KFC…

Concurs?

Da! Da! Este un concurs mai special ce se încheie la finalul anului 2020 cu un cadou surpriză. Tot ce trebuie să faci este să te fotografiezi cu cel puțin unul din cele două stikere Journeer lipite în locuri strategice din Barcelona și să share-uiești (public) poza/pozele pe pagina personală de Facebook cu hashtag #concursjourneerbarcelona.

Îmi puteți trimite mesaj privat pe pagina de Facebook Journeer sau aici în articol după ce ați găsit stikerele pentru a fi sigur că vă trec pe lista finală atunci când o să fac extragerea.

Mai jos o să aveți pozele cu aceste locații, pe care vă las să le descoperiți singuri.

În final as vrea să va spun că Barcelona este orașul pe care îl poți vizita în orice anotimp. Dacă ești curios de partea istorică, ai nevoie de distracție, plaja, relaxare, ești un gurmand și nu numai, Barcelona este exact ceea ce căutai.

 

Aventuri, sfaturi și adevărate povestiri trăite de inginerul călător de-a lungul acestei lumi minunate.
Adventures, tips and true stories spent by traveling engineers along this wonderful world.
“I read; I travel; I become”-Derek Walcott



Booking.com

Aflată „mai aproape de Dumnezeu”, pe un loc sfințit așa cum i se spune și muntelui, mânăstirea Montserrat este nu numai un loc de rugăciune, ci și un punct de atracție ce nu trebuie ratat de către niciun călător ce ajunge prin zona Cataloniei.

Chiar dacă se află la o distanță de aproximativ o ora și treizeci de minute de mers cu trenul față de Barcelona, peisajul de care o să te bucuri imediat cum o să cobori din tren,  clar o să o să te facă să uiți de acest aspect.

Mai întâi de toate, nu îți recomand achiziția excursiilor de o zi cu plecare din Barcelona deoarece prețurile sunt foarte ridicate (peste 35€/pers pentru doar 4,5 ore; 50€ pentru 6 ore; 90€/pers pentru 10 ore), iar dezavantajul principal fiind acela că depinzi de mijlocul de transport pus la dispoziție de către organizatori.

Ca să răspund întrebării din titlu, cea mai convenabilă și mai comodă variantă pe care am găsit-o este călătoria cu trenul, iar aceasta vine în două variante, ambele cu plecare din Piața Spaniei:

  • Tren din Piața Spaniei + Funicular = 23€ / persoană
  • Tren din Piața Spaniei + Telecabina „Aeri de Montserrat” = 23€ / persoană

Am ales varianta de transport tren plus telecabina deoarece am considerat că voi avea o priveliște mult mai frumoasă.

Casa de bilete se află înainte de turnichete, chiar în fața peronului linei L5, fiind cam imposibil să nu o vezi.

Sfatul meu este să ai grijă că programul trenurilor este unul foarte riguros, cu plecări din oră în oră. Eu am fost nevoit să mai aștept o oră în Piața Spaniei doar pentru două minute de întârziere. Așteptam să iau restul de la casa de bilete, dar nu am mai fost lăsat sa intru pe peron.

PROGRAM TRENURI CĂTRE MONTSERRAT

  

PROGRAM TRENURI CĂTRE BARCELONA

Aeri de Montserrat a fost deschis în 1930 și a devenit cea mai sigură și mai rapidă soluție de a ajunge în Montserrat. Viteza telecabinei este de 5m/s și durează cam 5 minute pana ajungi în vârf, timp în care te poți bucura de priveliște și poți realiza numeroase fotografii și filmulețe.

Odată ajunși la destinație, am simțit cum ni se înmoaie picioarele, căldura toropitoare și-a spus cuvântul imediat.

Ce poți vizita în Montserrat?

  • Bazilica Montserrat și Statuia Fecioarei Negre. Se spune despre statuie că aceasta a fost descoperită de către oieri în secolul al 9-lea în peștera de lângă bazilică. Legenda spune că aceștia au vrut să mute statuia, dar nu au reușit, aceasta devenind foarte grea.

 

  • Muzeul de Artă din Montserrat adună o colecție numeroasă de obiecte de artă ale unor artiști renumiți. Pe lângă operele artiștilor spanioli, regăsim și operele unor artiști precum Dali, Picasso, Monet.
  • Funicularul către Santa Cova (locul în care a fost descoperită statuia) și Funicularul Sant Joan care te duce la o altă platformă de observație aflată la o înălțime mai mare.
  • Plimbare pe munte – Există numeroase trasee pentru cei cu mai mult timp, dar și cu echipament specializat.

Un ultim sfat pe care aș vrea să ți-l dau este acela de a te trezi dis-de-dimineață pentru a nu prinde coadă la telecabină și la bazilică.



Booking.com


Aventuri, sfaturi și adevărate povestiri trăite de ingineri călători de-a lungul acestei lumi minunate.
Adventures, tips and true stories spent by traveling engineers along this wonderful world.
“I read; I travel; I become”-Derek Walcott
ro_RORomanian