Tag

Muzeul Nordului

Browsing

”Nordiska Museet” așa cum i se mai spune și în suedeză, este cel mai mare muzeu de istorie culturală din Suedia. Muzeul prezintă povești din viața nordicilor; aici poți descoperi hainele, textilele, bijuteriile pe care le purtau încă de pe vremea vikingilor, dar și mobila, obiectele de uz casnic utilizate în viața de zi cu zi. Ca tot a venit vorba de mobilă, o să descoperi un pic și din istoria magazinului Ikea. În muzeu există și o expoziție permanentă a poporului Sami, singurul popor indigen din Suedia.

Cât de impresionantă este clădirea?

Muzeul a fost fondat de către Artur Hazelius în anul 1873, fiind deschis inițial într-o altă locație ce a ajuns să fie neîncăpătoare. Din anul 1907, muzeul se află pe insula Djurgarden.

Construită de către Isak Gustaf Clason în stilul Renascentist, clădirea este în sine un obiectiv turistic. Punctul principal de atracție este enorma sala de peste 126 m lungime și cu o înălțime de 24 m. Este locul în care poți să te odihnești după numeroșii kilometri străbătuți prin ”Venetia Nordului”.

Te rog sa mergi acolo! Ce are în plus acest muzeu?

Sunt sigur că mulți vor spune: ”Ce poate fi atât de interesant la un muzeu?”, „Chiar trebuie?”, ”Mai bine mergem în altă parte.”, „E doar un muzeu…”, …

Cine nu își dorește să vadă Aurora Boreală? 

În interiorul muzeului exista o cameră unde, cu ajutorul tehnologiei, o să poți să te bucuri de frustețea acestui fenomen indiferent de perioada anului. Știu că nu poți compara cu ceea ce se petrece pe cerul liber, dar este o experiență ce nu trebuie ratată.

Dacă mai ai zile de concediu și nu știi unde să mergi, acest oraș este o variantă super bună. Nu vei regreta!

Dacă vrei să știi la ce prețuri să te aștepți pentru cazare, poți intra pe Booking sau pe Airbnb pentru a-ți stabili bugetul corespunzător! Pentru a economisi bani cu intrările la obiectivele turistice, cumpara citypass-ul de aici.

P.S. Orașul Stockholm se află în top 5 orașe în care m-aș muta și mâine.

Pagina Facebook =>> ♥♥♥

Instagram =>> ♥♥♥

 

Dacă vrei să afli primul despre ofertele și sfaturile noastre, nu uita să te abonezi la newsletter!



Booking.com

ro_RORomanian