Indiferent de vehiculul ales pentru a ne deplasa, toate presupun anumite riscuri pe care trebuie să ni le asumăm atunci când pornim la drum și pe care am putea să le minimizam. În acest articol o să încercam să oferim câteva sfaturi despre cum am putea să creăm o „prietenie sănătoasă” între șoferi și bicicliști și astfel să avem parte de o călătorie liniștită și fericită.
- O pauză de la telefonul mobil poate fi vitala!
Acest sfat este potrivit atât celor ce sunt la volan, dar și bicicliștilor. Hai să lăsăm like-urile, pozele, mesajele și mai ales live-urile pentru atunci când nu am putea pune în pericol viața nimănui.
- Nu te mai agita la volan!
Cât crezi că o sa câștigi dacă ești agresiv și încerci să schimbi benzile rapid cu scopul de a filtra traficul? Nimic!
La următorul semafor o să te întâlnești din nou cu aceleași mașini/biciclete pe care tocmai ce le-ai depășit razant, punându-le viața în pericol.
- Cine poate să filtreze traficul?
Bicicliștii/motocicliștii pot filtra traficul doar atunci când celelalte autovehicule sunt oprite urmând ca în momentul în care traficul se reia, aceștia să revină pe mijlocul benzii în cazul motocicliștilor sau la bordură în cazul bicicliștilor.
Atenție! Viteza ar trebui să fie una redusă pentru ca nu știi cum te „întâlnești” cu o portieră în drumul tău.
- Cum deschidem portiera?
Că tot am vorbit despre portieră puțin mai sus, încearcă pe cât posibil să te obișnuiești să folosești metoda olandeză de deschidere a acesteia. Metoda olandeză presupune deschiderea mașinii cu mâna cea mai îndepărtată față de mâner, astfel prin rotirea trunchiului îți mărești și câmpul vizual. Vei putea astfel salva un biciclist de la o trântă bună sau chiar de la ceva mult mai grav…
- Respectare semafor și intersecție blocată
De ce să creezi un pericol inutil prin blocarea unei intersecții, prin forțarea culorii semaforului sau a unei intersecții cu indicatorul STOP? Absolut degeaba!!! Pe lângă faptul ca nu câștigi nimic încurci traficul și mai mult !
- Păstrează distanța față de biciclist!
Distanța recomandată față de cei pe lângă care circuli este de 1,5 m. Încearcă pe cât posibil să păstrezi această distanță, iar atunci când acest lucru este imposibil, renunță tu și oferă spațiul tău.
- Semnalizează intenția de schimbare a direcției!
Să știi că scuzele cu: „am rămas fără lichid de semnalizare” sau „am febră musculară” nu te mai ajută? Semnalizarea intenției de schimbare a direcției de mers este obligatorie și poate salva multe vieți.
Încă ceva, ca și conducător de autovehicul, atunci când schimbi direcția la dreapta de pe o bandă destinată mersului înainte sau la dreapta/înainte sau la stânga iar din spate vine un biciclist aflat pe o bandă special destinată bicicliștilor, trebuie să îi acorzi prioritate.
- Îmbrăcămintea
Dacă sunteți bicicliști, pentru a putea fi vizibili în trafic, încercați pe cât posibil să purtați haine reflectorizante atât ziua cât și noaptea. Neon-ul este la modă tot timpul dacă îl purtați pe bicicletă.
Multe din aceste sfaturi se potrivesc și celor ce aleg trotineta electrică ca și mijloc de transport, un tip de vehicul din ce în ce mai prezent în ziua de astăzi.
Dacă mai și alte sfaturi, idei, nu ezita să ni le spui în rubrica de comentarii.
Află primul despre ofertele și sfaturile noastre, așa că nu uita să te abonezi la newsletter!
Aventuri, sfaturi și adevărate povestiri trăite de ingineri călători de-a lungul acestei lumi minunate.
Adventures, tips and true stories spent by traveling engineers along this wonderful world.
“I read; I travel; I become”-Derek Walcott