Cât de obositoare a fost ultima ta vacanță?
Fie că este vorba de un circuit cu autocarul în care ai petrecut foarte mult timp pe un scaun inconfortabil sau de un city break în care ai mers mult pe jos, corpul tău este supus unor condiții neprielnice și astfel, de multe ori, te întorci din vacanță mai obosit decât ai plecat.
Pe lângă partea cu vacanța, din păcate poți avea o zi mai grea la muncă și chiar mai rău, probleme de sănătate ce trebuie rezolvate rapid.
În cazul nostru, decizia de a achiziționa un fotoliu cu masaj complet a venit în momentul în care durerile de șold ale tatălui s-au intensificat. În timpul unor ședințe de fizioterapie, el a folosit un astfel de fotoliu cu masaj și a simțit imediat beneficiile acestuia.
Din păcate, noi asociam aceste produse cu acele scaune simple de masaj pe care le găsim în orice mall și care nu fac altceva decât să îți „pape” banii.
De ce am ales Masatto și ce produs am ales din gama lor?
După un simplu test comparativ al produselor lor cu cele ale concurenței, decizia de a achiziționa de la Masatto a venit instant. Nici nu știm ce să punem pe primul loc pentru că pachetul de servicii a fost și este unul complet.
Fie că vorbim de profesionalismul în prezentarea funcțiilor produsului, de calitatea și design-ul acestora și nu în ultimul rând de promptitudinea de care au dat dovadă în ceea ce privește livrarea, cei de la Masatto ne-au oferit o experiența completă foarte plăcută.
Am optat pentru modelul Vega pentru designul modern și mai ales pentru faptul că este un fotoliu cu masaj complet, fiind soluția perfectă pentru problemele noastre.
Ca și caracteristici principale ale acestui produs, le putem identifica pe următoarele:
- Sistem de masaj cu role 3D.
- Sistem Zero Gravity ( fotoliul se lasă pe spate și astfel ajungi la poziția pe care o au astronauții când pleacă în spațiu, masajul fiind intensificat și în același timp relaxant).
- Șină de tip S-Shape și L-Shape (suprafața masată pornește din zona cervicală până la genunchi).
- Sistem de încălzire pentru spate.
- Role de masaj pentru tălpi ( nici nu îți poți imagina cât de relaxantă este această activitate).
- Sistem Slide (fotoliu se poate așeza la numai 8 cm de perete și astfel nu ocupi mult din suprafața camerei).
- Compatibilitate Bluetooth și sistem audio integrat (deja playlist-ul din tabletă conține numai „relaxing music”).
- Sistem de masaj cu perne de aer (zona umerilor, a brațelor și în zona labei piciorului).
- 9 tipuri de masaj prestabilite ( o simplă apăsare pe buton și deja nu mai ești cu picioarele pe pământ)
Noi folosim fotoliul din martie (utilizare zilnică, 2-3 persoane, cel puțin 4 masaje pe zi) și suntem foarte mulțumiți.
Pentru mai multe informații, sfatul nostru este să mergeți și să testați produsele acestora și cu siguranță o să vă convingeți. Și ca să nu mergeți cu mâna goală, noi vă oferim un voucher de 500 RON extra reducere.
Din punct de vedere al costului unui astfel de scaun, cel mai bine ar fi să discutați cu cei de la Masatto. Aceștia au diverse campanii cu prețuri promoționale și considerăm că este mai bine să aveți o ofertă actualizată. Vă lăsăm datele lor de contact mai jos:
Site: Masatto.ro
Număr de telefon: 0733392702
Am vrea să mai subliniem încă o dată că este o bună achiziție pentru sănătate și suntem convinși ca nu o să o regretați!
Află primul despre ofertele și sfaturile noastre, așa că nu uita să te abonezi la newsletter!
Aventuri, sfaturi și adevărate povestiri trăite de ingineri călători de-a lungul acestei lumi minunate.
Adventures, tips and true stories spent by traveling engineers along this wonderful world.
“I read; I travel; I become”-Derek Walcott