Dacă în articolul precedent îți povesteam despre cât de mult mi-a plăcut orașul Baku (află aici), mergând conform itinerariului, astăzi îți povestesc cum am descoperit Georgia, în special capitala Tbilisi.
Chiar dacă am avut parte de un șoc destul de mare când am ajuns în Tbilisi, gara fiind una veche și neîngrijită, mizerie cam peste tot, aglomerație destul de mare la singurul centru de schimb valutar, după aproximativ unu-doi kilometri de mers pe jos către zona centrală , lucrurile au început să se schimbe.
Înainte de începerea vacanței mă gândeam că o să îmi fie foarte greu cu comunicarea în Georgia, că pe lângă mirificul alfabet pe care îl au (poza mai jos), mă așteptam să întâlnesc doar oameni ce nu știu nici măcar un pic engleza. M-am înșelat amarnic! De la cel mai mic magazin și până la marile supermarket-uri, de la ghereta de unde se vindeau produsele tradiționale și până restaurantul de fițe din centru, toți puteau să comunice fără nici cea mai mică problemă în engleză.
A doua zi, când eram în turul prin Kazbegi, am aflat de la ghid că datorită numărului mare de turiști, aceștia au fost nevoiți să se adapteze rapid la situație și au învățat limba engleză. Anual sunt vizitați de peste 7 milioane de turiști, iar populația țării este de doar 3,71 milioane. Mai este ceva de spus?!
Din punct de vedere al plaților, și aici am utilizat doar cardul Revolut, fiind foarte mulțumiți de cursul oferit de către acesta.
Exemplu de curs valutar intre Raiffeisen Bank și Revolut din Georgia, în aceeași zi:
- Raiffeisen Bank 1 GEL =1,518 RON (Raiffeisen este printre cele `mai cuminți` bănci de la noi)
- Revolut 1 GEL = 1,464 RON
Dacă vreți să aflați mai multe informații despre Revolut, am scris un articol acum ceva vreme și îl puteți vizualiza aici.
Georgienii s-au aflat la intersecția Europei cu Asia încă de la începuturi, dar au reușit să își păstreze cultura, chiar dacă pe acolo au trecut imperii mari precum perșii, otomanii sau rușii.
Din poveștile pe care ni le-a spus ghidul nostru, perioada de tranziție de după ocupația sovietică a fost una foarte lungă și grea, problemele se vedeau la orice pas. Țara s-a transformat din temelii imediat după războiul din 2008 în urma căruia georgienii au pierdut două teritorii. Conducătorii aleși la acea vreme au ajuns la concluzia că singura soluție de dezvoltare durabilă ar fi să învestească în refacerea orașelor și turism.
Ce trebuie să vizităm în Tbilisi?
Obiectivele le-am prezentat într-o ordine aleatorie, lăsându-te pe tine să îți alegi ce vrei să vizitezi, pentru că mie mi-au plăcut absolut toate.
Catedrala Sfânta Treime din Tbilisi, cunoscută și sub numele de Sameba, este cea mai importantă catedrala a Bisericii Ortodoxe Georgiene. Construcția a fost finalizată abia în 2004 și impresionează în special prin înălțimea ei de 97,5 m, fiind a treia cea mai mare catedrală ortodoxa din lume, până ce Catedrala Mântuirii Neamului din București va fi finalizată. Pe lângă frumusețea acesteia, noi te sfătuim să ajungi aici ca să te bucuri și de priveliștea superbă asupra orașului.
Parcul Rike este considerat a fi cea mai tânără zonă de agrement a orașului Tbilisi și este un loc pe care turiștii nu au cum să îl ocolească. Precum expresia „Toate drumurile duc la Roma!”, în cazul orașului Tbilisi, toate drumurile duc în parcul Rike. Obiectivele principale ale orașului sunt la o aruncătură de băț de acest parc.
Podul Păcii din Tbilisi a fost comandat de către Primăria orașului cu scopul de a conecta orașul vechi de noul district. Fiind construit deasupra râului Kura, acesta oferă de asemenea o perspectivă interesantă asupra orașului. Pe râul Kura sunt organizate croaziere de aproximativ 30 minute la un cost de 8-10$.
Ca să revenim la construcția din oțel și sticlă, destule controverse au apărut la momentul anunțării că acestea va fi amplasată în centrul istoric. Mulți au spus că va domina în mod nejustificat orașul vechi și că ar ascunde vechile repere arhitecturale ale orașului. Mie chiar mi-a plăcut și m-a bucurat prezenta podului.
Bulevardul David Agmashenebeli este una din arterele istorice principale ale orașului Tbilisi și este cunoscut pentru arhitectura clasică de secol XIX. Din 2010, bulevardul a cunoscut lucrări majore de reabilitare, care au inclus renovarea a șaptezeci de clădiri, precum și drumurile, trotuarele și iluminatul stradal. Bulevardul Agmashenebeli este ușor accesibil cu metroul din stația Marjanishvili, care se află la o singură oprire de a doua arteră istorică a orașului, bulevardul Rustaveli.
Turnul cu ceas din Tbilisi – dacă atunci când l-am văzut ni se părea că se afla acolo de sute de ani, abia seara când am citit mai multe lucruri am aflat că acesta a fost construit în 2011 de către Rezo Gabriadze, un faimos artist georgian.
Artistul a cumpărat cărămizi din târgurile de vechituri, a adunat rămășițe ale clădirilor din secolele trecute, demolate sau distruse de cutremur, iar piatra a adus-o din afara orașului (de la trei cariere diferite).
Un alt lucru interesant despre acest turn este faptul că a fost ridicat după vechile obiceiuri din secolul 12 și nu a fost folosit ciment la realizarea acestuia.
Așa cum am spus și prin postările de pe Facebook, Tbilisi este și mai frumos după ce soarele apune, iar cea mai bună locație de unde să vezi orașul luminat este de pe dealul Sololaki. Costul unei călătorii cu telecabina este de 2,5 GEL. Aici poți vedea Cetatea Narikala și statiuia Mother Georgia.
Narikala este cetatea antică a orașului Tbilisi și este formată din două secțiuni zidite pe un deal abrupt. Ca și poziționare, acestea se află între băile de sulf și Grădina Botanică din Tbilisi.
În curtea inferioară se află și biserica cu hramul Sf. Nicolae, recent construită (1996-1997) și care înlocuiește biserica originală din secolul al XIII-lea care a fost distrusă într-un incendiu.
Mother of Georgia (Kartvlis Deda) – este un simbol al orașului. Aceasta tine în mână o sabie 🗡 și un pocal cu vin 🍷, simbolizând caracterul georgienilor. Pocalul de vin este ridicat în cinstea celor ce vin în calitate de prieteni în Georgia, iar sabia este pentru inamici.
Pe mine m-a așteptat cu o „limonada„ la baza ei. Trebuie să vă spun că georgienii numesc orice băutură răcoritoare în acest fel, limonada. Fie că vorbim de un sirop de afine, de un Pepsi rece sau chiar de un ceai, toate sunt „limonade” pentru ei.
Baile de Sulf sunt și ele un punct de atracție important pe harta orașului. Se spune că izvoarele termale sunt motivul pentru care orașul a fost construit aici. Cu un conținut ridicat în sulfuri și alte minerale, având și o temperatură constantă cuprinsă între 38 și 40 ° C, apele au fost folosite ca ajutor terapeutic pentru o serie de afecțiuni, inclusiv afecțiuni ale pielii și artrită.
Catedrala Sioni este un alt loc ce nu trebuie ratat în capitala Georgiei și știi de ce?! Aici se află Crucea Sfintei Nina, cea care a propovăduit Creștinismul în Georgia. Crucea este făcută din viță de vie împletită cu părul Sfintei Nina.
Ce excursii în afara capitalei nu trebuie ratate?
Partea aceasta merită un articol dedicat, pentru că a fost cu siguranță una dintre „cireșele de pe tortul vacanței de vară”.
Ai nevoie de transport?
Nu am folosit mai deloc transportul în comun, orașul Tbilisi este mic și poate fi străbătut la pas, însă, dacă ai nevoie, cartela poate fi achiziționată de la telecabină și poate fi folosită pentru toate mijloacele de transport în comun.
Ce îți recomand să mănânci?
Bucătăria georgiană este pur și simplu delicioasă! Chiar nu are rost să cauți vreun fine dining pentru că ai alte lucruri mult mai gustoase și mai sățioase precum:
- Khachapuri – o plăcintă delicioasă cu brânză și ou, preparată în diverse variante (în funcție de regiunile țării). Este curcubeu pe cerul gurii!
- Khinkali – este un alt preparat tradițional, dar care nouă nu ne-a plăcut foarte mult. Are formă de pachețel (aluat) umplut cu carne, ciuperci sau brânză, care este fiert mai apoi.
- Nu rata „limonada” de fructe de pădure, este ambalat în sticlă de sticlă și costă foarte puțin (2-3 GEL).
- Încearcă pâinea făcută în cuptor, are un gust extraordinar.
- Mtsvadi – frigărui din carne de porc, netocată.
Despre transport și cazare am vorbit în articolul principal, nu mai rămâne decât să îți spun că Georgia și-a obținut un loc special în sufletul meu. În articolul următor o să vă povestesc ce excursii de o zi sau două cu plecare din Tbilisi merită achiziționate.
După cele două săptămâni petrecute prin Azerbaidjan, Georgia și Armenia, pot spune că zona Caucazului chiar are multe de oferit și nu trebuie ratată!
Booking.com
Adventures, tips and true stories spent by traveling engineers along this wonderful world.
“I read; I travel; I become”-Derek Walcott