Tag

finala

Browsing

Nici nu știu cu ce parte a poveștii să încep, cu partea în care am trăit niște momente “de neprețuit” alături de alți peste 88000 de oameni frumoși sau direct cu partea amuzantă de după terminarea spectacolului, că altfel nu aș avea cum să îi spun.

Totul s-a petrecut acum trei ani când am avut plăcerea de a asista, eu și cu verișorul meu la primul nostru meci de fotbal într-o țară străină, un meci ce a avut la centru două echipe cu renume, FC Barcelona și Athletic Bilbao. Acestea disputau manșa retur a Finalei Super Cupei Spaniei, pe stadionul Camp Nou. Atunci a fost momentul în care am înțeles cu adevărat ce înseamnă să susții echipa favorită până în ultima secundă, chiar dacă scorul din meciul tur a fost unul net superior pentru cei de la Athletic (4-1). Trebuie ca măcar o dată în viață să auzi sunetul produs de suporterii Barcelonei atunci când îl aclamează pe Messi. Incredibil!

Trecând și la partea amuzantă, cine ar fi crezut că aceasta o să vină după terminarea partidei.
Cu toții știm acel moment în care toată lumea încearcă să prindă un loc într-un mijloc de transport cu scopul de a ajunge mai repede ”acasă”. “This is Sparta!” este puțin spus, spaniolii știu să se înghesuie la fel de bine ca noi.😂 După vreo 2 tramvaie ratate, am decis că este mai bine să mergem un pic pe jos și să căutam un taxi care să ne ducă până la hotel (8km față de stadion). După vreo doi kilometri în care nu am văzut nici măcar o mașina, cu o persoană alături ce nu mai scotea nici un cuvânt, am început sa cânt un cântec militar vechi.

Cum credeți că sună “Treceti batalioane romane Carpații” la ora unu noaptea pe străzile din Barcelona? Fain, tare fain!🌏😂 Cu acest cântec și cu vibe-ul de după meci am mers pe jos spre hotel.

 

Și ca finalul să fie unul cu adevarat incredibil, după o zi plină, aveam nevoie și cireașa de pe tort. Când mai aveam un km și ceva până la hotel, după câteva înjurături în gând că l-am adus pe jos, verișorului i s-a desprins talpa de la teniși, fiind astfel nevoit ca ultima parte a drumului să o parcurgă aproape desculț. Cred ca voia să simtă mai bine drumul și nu știa cum să îmi spună. 😉

Chiar dacă au trecut aproape trei ani de atunci, îmi aduc aminte cu amuzament de fiecare dată când plec de la un meci de fotbal. Sunt sigur că în aceasta viață o sa ajung să vad și o finală a unei competiții majore. În ceea ce privește orașul Barcelona, o să revin cu un articol separat în care am să povestesc ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut.

Dacă vrei să afli primul despre ofertele și sfaturile noastre, nu uita să te abonezi la newsletter!

 

Aventuri, sfaturi și adevărate povestiri trăite de ingineri călători de-a lungul acestei lumi minunate.

Adventures, tips and true stories spent by traveling engineers along this wonderful world.

“I read; I travel; I become”-Derek Walcott

 

ro_RORomanian