Tag

escapada

Browsing

Ești în căutarea unui loc în care să îți petreci vara aceasta? Neum este soluția!

Nu cred că sunt multe persoane care au auzit de acest loc, asta și pentru că nu este un oraș cunoscut. Neum este singura localitate a micuțului stat Bosnia și Herțegovina ce are ieșire la Marea Adriatică.

Lungimea de coastă a țării este de doar 24,5 km și separă Croația în două zone. Acest fapt ne bucură din mai multe motive: găsim dealuri abrupte, plaje atât cu nisip fin cât și cu pietre, numeroase resorturi cu priveliști incredibile, toate acestea la un cost cu cel puțin 50% mai mic față de localitățile din Croația.

Pe lângă cele menționate mai sus, oamenii locului chiar sunt minunați și putem spune că meritau și ei o fâșie de pământ cu ieșire la mare.

Cum am descoperit acest loc?

Vara trecută am ales să mergem într-un circuit prin Balcani și chiar dacă inițial Bosnia și Herțegovina nu a făcut parte din planul nostru, am fost nevoiți să le facem o vizită.

Urma să avem două nopți de cazare lângă Dubrovnik, în Croația, dar neatenția și-a spus cuvântul chiar și în cazul unor călători cu acte în regulă. În momentul când am făcut rezervările, am ales o cazare ce se afla pe o insulă din apropierea orașului. Ne-am dat seama tocmai la ora 19 că nu mai putem ajunge deoarece ultimul feribot plecase cu o oră mai devreme.

Fiind nevoiți sa căutam o cazare în cel mai apropiat loc cu putință și cât mai rapid, am început căutările pe Google Maps și Booking. Am ales Neum deoarece era la o distanță destul de mică de Dubrovnik (~60km), orașul pe care trebuia să îl vizităm a doua zi.

Vacanța pe cont propriu îți oferă și momente mai puțin plăcute, dar cu siguranță te formează.

 

Cum este plaja?

Am zis că dacă tot s-a întâmplat așa, de ce să nu profităm un pic și de soare. Hotelul la care am stat noi era așezat pe o panta abruptă, așa că, dacă la dus drumul a fost relaxant, la întoarcere a fost un pic mai greu.

Odată ajunși la plajă, am rămas plăcut surprinși de cât de curată este apa și cât de calmă este atmosfera. În caz că îți dorești câteva zile de relaxare, Neum este destinația perfectă. Aici clar nu o să ai parte de muzică tare sau de țipetele băiatului cu porumbul.

Chiar dacă plaja era cu pietre, nu am simțit un disconfort atât de mare. Cu o pereche de papuci rezolvi problema.

 

Ce costuri implică un sejur în Neum?

Costul pentru șapte nopți de cazare cu demipensiune într-un hotel de 3 sau 4 stele, pentru două persoane pornește de la 2000 lei. Dacă dorești doar cazare cu mic dejun, costul pornește de la 1200 RON.

Vă prezentăm o harta cu locurile de cazare:

Închirierea unui șezlong, umbrela inclusă, este 15 RON/zi, preț negociabil. În România nu am văzut mai puțin de 50 lei/zi în plin sezon. O înghețată (3 cupe) pe plajă, este doar 10 RON, iar o masă pentru două persoane o să te coste cel mult 120 RON (fel principal, desert și ceva de băut).

 

Ce mai oferă în plus acest oraș?

Încă un avantaj pe care îl oferă orașul Neum este acela de a fi poziționat foarte aproape de celelalte obiective mult mai cunoscute precum Mostar, Dubrovnik, Ston, Vinăria Rizman, Peștera U Predolcu. Sfatul nostru este să le vizitezi dacă ajungi în zona respectivă.

Photos by Anton Sharov, Lili Popper și Damir Omerović on Unsplash

După cele două zile petrecute prin Bosnia, putem spune că ne pare extrem de rău ca nu am stat mai mult. Chiar a fost una dintre surprizele plăcute ale turului prin aceasta parte a Europei. Am reveni oricând pentru câteva zile de relaxare acolo.

 

 

Dacă vrei să afli primul despre ofertele și sfaturile noastre, nu uita să te abonezi la newsletter!

 

Aventuri, sfaturi și adevărate povestiri trăite de ingineri călători de-a lungul acestei lumi minunate.

Adventures, tips and true stories spent by traveling engineers along this wonderful world.

“I read; I travel; I become”-Derek Walcott

 

Cum am ajuns într-un loc în care conflictele de strada încă își mai fac apariția?

Fără să știm! Am ajuns să vizităm orașul Belfast cu mult noroc putem spune, acesta nefiind pe lista noastră de obiective înainte de a pleca de acasă. Fiind în Irlanda, la Dublin, pentru un city-break de patru zile și văzând că orașul este destul de micuț, am luat decizia de a ne lăsa pe mâna celor de la GetYourGuide și astfel să mergem într-un tour organizat.

Putem spune că a fost cea mai inspirată alegere deoarece într-o singură zi am vizitat cele mai importante obiective din Irlanda de Nord: The Dark Hedges, Giant’s Causeway și Carrick-a-rede Rope Bridge și la final orașul Belfast.

The Dark Hedges, cel mai fotografiat fenomen natural datorită apariției în serialul The Game of Thrones, acesta fiind și primul popas în turul nostru.

Este un loc cu o încărcătură aparte, o atmosferă de basm ne-a cuprins încă de când am coborât din autocar. Drumul printre copacii cu forme ciudate combinat cu ceața de la prima ora a dimineții, ne făcea să spunem: „The winter is coming!”

 

 

Giant’s Causeway și Carrick-a-rede Rope Bridge, două locuri ce merită cu siguranță a fi prezentate într-un articol separat. Putem spune doar că primul ne-a făcut să înțelegem cât de mici suntem în această lume, iar cel de a-l doilea ne-a crescut adrenalina la maxim. Să știi că te afli la aproximativ 30m deasupra stâncilor, pe un pod ce unește uscatul de micuța insulă Carrickarede ( denumită si ”rock of the casting”) și că viața ta depinde doar de o sfoară un pic mai groasă, nu știu câți dintre voi ați fi avut curajul să treceți acest pod.

 

 

Voi ați auzit de cei ”4B” de acum aproape 30 ani?

Cei 4 B reprezentau patru locuri de care lumea se ferea în acea perioada. Bagdadul, Beirutul, Bosnia și nu în ultimul rând Belfastul erau locuri unde violența era la ea acasă. Aproape 30 de ani mai târziu, putem spune că apele s-au mai liniștit, unele din destinații chiar atrag din ce în ce mai mulți turiști.

Cu o istorie tumultuoasă în ultimele trei secole, insula a ajuns să fie divizată în două ca urmare a luptei duse de către mișcarea națională irlandeză. Irlandezii au suferit mult, privilegiile le-au fost anulate, pământurile confiscate și acordate nobililor sau soldaților englezi, irlandezii fiind considerați doar niște sclavi.

În urma unui război de gherilă, englezii au fost nevoiți să emită un tratat ce nu putea fi refuzat la acel moment de către irlandezi.  În urma semnării acestui tratat, insula a fost divizată în două, Irlanda (republica independentă) și Irlanda de Nord (parte a Regatului Unit al Marii Britanii).

În partea de nord-est a insulei, luptele au continuat. A luat naștere Armata Republicană Irlandeză (IRA) și aripa sa politică, Sinn Fein.

În Irlanda de Nord, IRA a continuat lupta pentru libertate și a cerut aceleași drepturi atât pentru catolici cât și pentru protestanți. Peste 3600 de persoane au murit în cei 30 ani, iar multe generații au fost afectate.

Cum am găsit noi orașul?

Există două posibilități de a vizita zona terorizată de ”The troubles„ ,fie iei un autobuz supraetajat sau alegi varianta a doua, aceea de a lua un ”Black Taxi Tours”.

Source: Google

Am ales cea de-a doua variantă și am fost extrem de impresionați. Fiind preluați de un domn în vârstă, am simțit încă din prima clipă că o să avem parte de o lecție de istorie, dar și de viață.

Încă de la primele cuvinte ne-am dat seama ca este catolic. Turul a început cu vizita cartierului catolic în care am descoperit desene pe ziduri, așa numitele ”murals”. Imaginile ilustrează manifeste politice, dar și memoriale pentru eroii căzuți în război.

 

În drumul nostru către un alt punct de atracție al turului, șoferul ne-a arătat un glonț de cauciuc ce a fost folosit în timpul războiului. Era mare, chiar foarte mare… Adrenalina creștea, turul fiind din ce în ce mai interesant.

Bobby Sands – un martir catolic

“Our revenge will be the laughter of our children”

“Răzbunarea noastră va fi râsul copiilor noștri”.

 

Deși renumele său nu mai este atât de mare, Bobby Sands, a fost primul candidat catolic ce a câștigat alegerile la limită în fața candidatului protestant susținut de către Londra. Englezii imediat au promulgat o lege ce interzicea celor aflați în pușcărie să mai candideze. Bobby Sands, voluntar IRA, fiind condamnat la 14 ani de închisoare, a murit la vârsta de 27 de ani după 66 de zile de grevă a foamei.

Casele de pe străduțele laterale sunt tipice oricărui cartier englezesc, dar au în plus steaguri irlandeze și plăcuțe memoriale cu numele celor care au luptat pentru libertate.

Poți caracteriza locul ca fiind unul liniștit, cu copii care se joacă pe stradă, dar atmosfera este încă una apăsătoare… Gardurile de peste 15 metri nici nu te fac să crezi că ești în Marea Britanie…

De partea cealaltă a zidului, arta grafitului nu mai este prezentă la fel de mult. Observăm un pic și din neliniștea șoferului, cel care are o atitudine schimbată, acesta fiind atent în toate părțile. Steagul Marii Britanii flutură mai peste tot, iar câteva murals-uri cu tentă britanică își fac apariția…doar atât…nimic interesant…

În drumul nostru spre centrul Belfast-ului, rămânem tăcuți și impresionați de istoria cruntă a acestor locuri.

Mulțumim pentru turul oferit! 😊

 

Regăsiți aici linkul către turul pe care l-am ales și pe care îl recomandăm.

 

Bilete de avion către Dublin pentru următoarele luni:

Bucharest Dublin

Departure atReturn atStopsAirlineFind tickets
8 June 202615 June 20261 StopMalta AirTickets from 125
22 July 202629 July 20262 StopsRyanairTickets from 147
6 August 202613 August 20262 StopsWizz AirTickets from 274

 

Dacă vrei să afli primul despre ofertele și sfaturile noastre, nu uita să te abonezi la newsletter!

Nu-i așa că și tu iți faci de cap atunci când pleci în concediu?

De la un mic dejun bogat ce te face să guști din fiecare preparat și până la dish-ul acela superb ce ți-a făcut cu ochiul într-un restaurant, toate te fac să ‘câștigi’ cel puțin 2 kg într-o vacanță de tip city-break sau circuit. Aici nu pun la socoteală ‘mica’ înghețată (cel puțin 3 cupe) savurată într-o zi torida de vară sau ce ronțăi în mașină pe drumul lung dintre obiective. 😊

Dacă vorbim de un sejur de tip All inclusive, numărul kilogramelor în plus creste lejer la 5, asta conform testelor efectuate. 😊) Mic dejun, morning snack, prânz, afternoon snack și într-un final cina, toate te ademenesc și e imposibil sa nu guști măcar puțin din toate. Vorba aceea „ Doar am plătit o grămadă de bani, trebuie măcar să încerc…”

Ca să revenim la partea „sănătoasă” a articolului, vă prezentam o soluție super bună și ieftină de a face mișcare oriunde în țară.

Ai auzit de 7 Card?

Programul se adresează exclusiv companiilor și angajaților acestora. Și dacă și tu, că și noi, pe lângă pasiunea pentru călătorit, lucrezi într-o multinaționala , atunci poți accesa acest program.

7 Card iți oferă acces la peste 600 de centre de sport, fiecare cu zeci de activități de relax & sport pe care le poți încerca.  Fie că ești plecat în interes de serviciu sau în vacanță, poți folosi acest card,  de acum chiar nu mai poți spune că nu ai cum să faci mișcare. Cardul îl poți folosi în peste 50 de orașe din țara, o singură utilizare a serviciului pe zi, pentru o activitate.

Tipuri de activități: Aerobic, Fitness, Pilates, Zumba, Dansuri, Kangoo Jumps, Yoga, Piscină, Cycling, Tenis, Cross Training, Patinoar, Bicicletă, Escaladă, TaeBo, Spinning, Arte Marțiale, Squash, Padbol, CrossFit, Padel.

In cazul in care compania pentru care lucrezi nu face parte din lista companiilor partenere 7 Card, poți face o recomandare online iar cei de la 7 Card vor lua legătura cu un reprezentant al companiei tale.

Iți las aici un link pentru o reducere de 10% pe lângă oferta companiei companiei =>> 10%Reducere

La ce sala de sport merg și ce îmi place la aceasta?

Dat fiind faptul că locuiesc în Argeș, mi-a fost super ușor să aleg. Cea mai nouă sală de sport din oraș este Elyssium, mutată recent într-o noua locație ce oferă un open space de peste 1000 de metri pătrați, echipamente de ultimă generație, vestiare mult mai mari și mai aerisite în comparație cu celelalte săli din oraș.

Sincer vă spun că îmi lipsește terenul exterior de la fostul sediu, dar consider că restul avantajelor fac diferența.

La ce antrenamente particip?

Nu am fost atras niciodată de sala de forte, poate și datorită faptului că nu am vrut să se rupă cămașa de la atâția mușchi. 😊)

Army Workout este antrenamentul la care particip și pot spune că „a fost dragoste la prima încercare”. Este greu, sunt momente în care efectiv simt că nu mai pot face față, dar sub îndrumarea antrenorului, sau mai bine spus a încurajării și motivării lui, reușesc să duc la final un antrenament intens. Mulțumesc Costi!

Conform specialiștilor, într-o oră de antrenament de tip Army Workout poți pierde peste 1000 kcal, ceea ce este genial.

Dacă ești din Pitești sau din împrejurimile orașului, eu îți recomand cu căldură această locație. În caz că nu poți accesa oferta celor de la 7 Card, te sfătuiesc să le faci o vizită celor de la Elyssium. Oferta pusă la dispoziție de către aceștia este excelentă.

Vă las mai jos link către pagina lor de Facebook pentru a vedea oferta și mai multe poze cu locația.

Facebook Elyssium

Un călător trebuie întotdeauna să fie pregătit pentru următoarea aventura, așa că e bine sa fim în „formă” tot timpul.

 

Dacă vrei să afli primul despre ofertele și sfaturile noastre, nu uita să te abonezi la newsletter!

Am aflat despre acest loc acum câțiva ani, când cei de la Omnia Turism încă activau pe piață și aceasta destinație făcea parte din oferta lor. O să vă povestesc într-un articol separat cum am pierdut (sau cred că am pierdut) 1300€ pe un circuit organizat de către acest tour operator, dar zic să nu ne întristăm acum.

După o perioadă de cel puțin trei ani în care am refuzat să vizitez această parte a Europei crezând că sunt multe alte locuri mai frumoase, am decis că este timpul să cred în ceea ce spun cei ce lucrează în marketing, dar mai ales în poveștile prietenilor ce au fost deja acolo.

Chiar și în ziua vizitei credeam că nu o să fie extraordinar și că cel mai probabil o să plecam cu următoarea concluzie de la Plitvice: „Ok! Un loc frumos, dar nu impresionant.”, mai ales că în zilele de dinaintea sosirii noastre la Plitvice am vizitat două capitale europene cu un farmec aparte, Zagreb și Ljubljana, dar și cea mai mare și mai impresionantă peșteră din Europa, Postojna.

Cât de mult a trebuit sa văd din Plitvice ca să îmi dau seama că o să fie o zi superbă?

Prima fotografie realizată cu telefonul este si cea care ne-a confirmat faptul că acest loc este chiar WOW.

Ținând cont ca Parcul National Plitvice se află la doar 1200 km de București, efortul de a ajunge acolo nu este chiar atât de mare pentru a vedea această minunăție a naturii. Cele 16 lacuri de culoarea smaraldului sunt unite de 92 de cascade de diferite dimensiuni și alături de peste 200 de specii de păsări și mamifere, Plitvice formează cel mai vechi parc național din această parte a Europei, dar și cel mai mare din Croația.

Infrastructura turistică este foarte bine pusă la punct, iar la intrare cât și pe traseu există hărți și indicatoare dese. Exista 8 trasee amenajate, dar nu are rost să intru in detalii, deoarece sunt foarte bine prezentate pe site-ul parcului: np-plitvicka-jezera.hr.

Indiferent ce traseu alegi, toate te scot mai devreme sau mai târziu la una din cele patru stații/puncte principale din cadrul parcului. De acolo poți alege vaporașul sau trenulețul care te duc până la intrările principale ale parcului.

Parcul se află pe lista patrimoniului mondial UNESCO încă din 1979, fiind printre primele situri naturale protejate, iar in anul 2017 a atras peste 1,7 milioane de vizitatori.

Trăiesc aici cei mai fericiți pești din lume?

Daaaaaa! Într-o apă de un turcoaz de nedescris, limpede de poți vedea pana la cel puțin 4-5 m adâncime, peștii de aici chiar duc o viață de lux. Aceștia pot oricând să schimbe lacul; au la dispoziție un număr destul de mare (16) și multe dintre acestea sunt unite de cascade mici. Nu ar trebui să uităm cel mai important lucru, Plitvice este o arie protejată, fapt ce le conferă și protecție.

Vă las mai jos câteva poze cu #dailylife-ul a acestora:

 Sfaturi:

  • Mergeți cât mai de dimineață pentru a găsi loc de parcare în apropiere de intrarea a 2 a parcului (Cost parcare: 7 Kuna/H sau 0,8€/H). Dacă o să ajungeți mai târziu o să fiți nevoiți să parcați pe marginea drumului național și nu știu cât este de ok. Noi am ajuns la 08.20 si deja era nebunie la parcare. Atentie! Parcarea nu am putut să o plătesc cu cardul, sper că a fost doar o problema tehnică în ziua respectivă…
  • Atenție că se formează coadă atât la intrarea în parcare cât și la casa de bilete (prețurile le găsiți aici https://np-plitvicka-jezera.hr/en/plan-your-visit/price-list/ ).
  • Nu vă așezați chiar la prima coadă pe care o vedeți pentru a achiziționa biletul. In parcarea mare de la intrarea a doua sunt 3 case de bilete, dar coada mare era formată doar la cele două din afară, iar la cea din interiorul clădirii sunt mai puține persoane (pe clădire scrie Exchange & Tickets).
  • Recomandarea noastră este să veniți pregătiți cu încălțăminte sport comoda. Traseele sunt destul de lungi și necesită un pic de efort. Dat fiind faptul că noi am ajuns in plină vara, temperaturile în parc au fost destul de ridicate. Dacă ajungeți in aceeași perioadă, șapca sau pălăria ar trebui să fie un accesoriu must have.
  • Încercați să veniți pregătiți cu sandviciuri și răcoritoare. Prețurile sunt destul de mari la restaurantele din parc.
  • Nu stați la coada din fața Porții 1 (P1). De acolo pleacă trenulețul ce duce de la Statia 2 (ST2) la Statia 3 (ST3). Noi am evitat cel puțin 30 min de stat la coadă mergând către lacurile inferioare, Stația 1 (autobuzul către ST1 îl veți găsi în spatele clădirii ce se află vis-a-vis de poarta P1), urmând ca apoi să urcăm către lacurile superioare.
  • Traseul pe care îl recomandam este următorul: ST2-ST1-mers pe jos pana la P3, P3-P2 cu vaporașul și apoi plimbarea scurtă pe traseul P2-P2 urmând ca la final să luam vaporașul între P2 și P1.
  • După ora 12 se aglomerează atât de tare încât nu mai poți înainta, cu greu mai poți face poze datorită faptului că poteca este destul de îngustă.
  • Dacă vreți să veniți aici pentru un weekend, să luați în calcul și trecerea graniței dintre Serbia și Croația. Noi am pierdut 5 ore și 30 min acolo…

În ceea ce privește cazarea, noi am ales Pensiunea Marijanovic și putem spune că totul a fost superb. Gazda ne-a servit cu palincă și chiar ne-a oferit multe informații despre această minunată zonă a Croației. Datorită faptului că se află foarte aproape de parc, acest lucru ne-a permis sa ajungem devreme, fără a face eforturi prea mari cu trezitul.

Dacă această cazare nu îți place, te poți folosi de harta de mai jos să descoperi și alte oferte de cazare:

Noi considerăm că aceasta atracție este un loc ce nu trebuie ratat într-o viață!!! Te rugam să o pui pe listă si să nu faci aceeași prostie de a refuza Croația, crezând că alte locuri sunt mai frumoase.

 

Dacă vrei să afli primul despre ofertele și sfaturile noastre, nu uita să te abonezi la newsletter!

Întotdeauna suntem dispuși să ne rezervăm biletele de avion și să ne pregătim bagajele către o nouă destinație, dar având în vedere că septembrie este deja aici, am ales să împărtășim cele mai populare orașe europene ale acestei toamne, pentru a profita de vremea plăcută a acestui sezon.

Recunoaștem că unele dintre ele ne-au făcut cu ochiul răău!

 Roma

Roma este destinația ideală oricărui sezon pentru iubitorii de artă și istorie! Lunile octombrie-noiembrie sunt perfecte pentru un o escapadă de un weekend la Roma, având în vedere că temperaturile scad undeva la 20 de grade Celsius, iar fluxul de turiști nu mai este la fel de mare că în perioadă verii.

Dacă sunteți ambițioși, puteți vizita cele mai importante puncte turistice traversând Roma pe jos, descoperind farmecul și arhitectura orașului.

Noi am fost puțin mai aventuroși și am plecat în decembrie, dar am avut cea mai plăcută surpriză cu vremea, prinzând un weekend foarte însorit cu temperaturi de peste 15 grade. 

Munich

O dată cu luna septembrie, Munich intră în topul destinațiilor noastre cu faimosul festival Oktoberfest, care anul acesta începe de pe 22 septembrie și și durează până pe 7 octombrie. Ce îți poți dori mai mult decât 2 săptămâni de distracție și voie bună?

Totuși, dacă v-ați făcut deja rezervările pentru această escapadă și vă pregătiți bagajele în acești moment, merită să vă gândiți să dați o fugă să vizitați și atracțiile orașului cât sunteți acolo, cum ar fi Dachau Concentration Camp și SS Shooting Range.

Dacă totuși v-ați trezit târziu pentru Oktoberfest (la fel ca noi), dar sunteți curioși de detaliile evenimentului, puteți să intrați aici

 

Lisabona

Lisabona este o altă destinație ce merită vizitată pe perioada toamnei, în lunile septembrie și octombrie. Numărul de turiști scade în această perioadă, astfel încât prețurile hotelurilor scad și ele.

Temperaturile în această perioadă variază între 18 și 27 de grade Celsius, transformând capitala portugheză într-o destinație ideală de concediu.

Recunoaștem că nu am ajuns încă pe acolo, însă este pe lista noastră!

 

 Bruges

Toamna este pentru relaxare! Și dacă vorbim de relaxare, trebuie să includem și faimosul orășel Bruges pe lista noastră de must-see.

Pentru a profita de atmosfera orașului, vă recomandăm să îl colindați la pas, se poate ajunge dintr-o parte în cealaltă a acestuia cu ușurință.

Când ajungeți în centru, trebuie să vizitați neapărat Heilig-Bloedbasiliek, este renumită pentru flaconul de cristal în interiorul căruia se spune că se află câteva picături de sânge ale lui Hristos, adus din Țara Sfântă de către Dietrich de Alsacia în anul 1149, la întoarcerea să din cea de-a două cruciadă. Chiar dacă nu sunteți atât de pasionați de miturile religioase, basilica vă va impresiona oricum prin arhitectura ei gotică.

Budapesta

O vizită pe la vecinii noștri ne poate scoate din rutină de weekend, mai ales dacă locuiți în zonă de vest a țării.

Dacă nu, un zbor direct între București și Budapesta durează o oră și jumătate, iar Wizzair are întotdeauna zboruri la prețuri excelente.

Parlamentul maghiar este în topul locurilor recomandate de noi pentru a face o vizită, dar o plimbare pe Dunăre cu vaporașul vă va dezvălui arhitectura superbă a podurilor care leagă întreg orașul.

Deci, care ți se pare cea mai tentantă destinație? Spune-ne în comentarii, chiar suntem curioși! Iar daca ai deja plănuită o escapadă pentru această toamnă prin alte locuri, împarte cu noi !

 

Psst, poate ne vedem pe acolo. 

The form you have selected does not exist.

ro_RORomanian