Întotdeauna suntem dispuși să ne rezervăm biletele de avion și să ne pregătim bagajele către o nouă destinație, dar având în vedere că septembrie este deja aici, am ales să împărtășim cele mai populare orașe europene ale acestei toamne, pentru a profita de vremea plăcută a acestui sezon.
Recunoaștem că unele dintre ele ne-au făcut cu ochiul răău!
Roma
Roma este destinația ideală oricărui sezon pentru iubitorii de artă și istorie! Lunile octombrie-noiembrie sunt perfecte pentru un o escapadă de un weekend la Roma, având în vedere că temperaturile scad undeva la 20 de grade Celsius, iar fluxul de turiști nu mai este la fel de mare că în perioadă verii.
Dacă sunteți ambițioși, puteți vizita cele mai importante puncte turistice traversând Roma pe jos, descoperind farmecul și arhitectura orașului.
Noi am fost puțin mai aventuroși și am plecat în decembrie, dar am avut cea mai plăcută surpriză cu vremea, prinzând un weekend foarte însorit cu temperaturi de peste 15 grade.
Munich
O dată cu luna septembrie, Munich intră în topul destinațiilor noastre cu faimosul festival Oktoberfest, care anul acesta începe de pe 22 septembrie și și durează până pe 7 octombrie. Ce îți poți dori mai mult decât 2 săptămâni de distracție și voie bună?
Totuși, dacă v-ați făcut deja rezervările pentru această escapadă și vă pregătiți bagajele în acești moment, merită să vă gândiți să dați o fugă să vizitați și atracțiile orașului cât sunteți acolo, cum ar fi Dachau Concentration Camp și SS Shooting Range.
Dacă totuși v-ați trezit târziu pentru Oktoberfest (la fel ca noi), dar sunteți curioși de detaliile evenimentului, puteți să intrați aici
Lisabona
Lisabona este o altă destinație ce merită vizitată pe perioada toamnei, în lunile septembrie și octombrie. Numărul de turiști scade în această perioadă, astfel încât prețurile hotelurilor scad și ele.
Temperaturile în această perioadă variază între 18 și 27 de grade Celsius, transformând capitala portugheză într-o destinație ideală de concediu.
Recunoaștem că nu am ajuns încă pe acolo, însă este pe lista noastră!
Bruges
Toamna este pentru relaxare! Și dacă vorbim de relaxare, trebuie să includem și faimosul orășel Bruges pe lista noastră de must-see.
Pentru a profita de atmosfera orașului, vă recomandăm să îl colindați la pas, se poate ajunge dintr-o parte în cealaltă a acestuia cu ușurință.
Când ajungeți în centru, trebuie să vizitați neapărat Heilig-Bloedbasiliek, este renumită pentru flaconul de cristal în interiorul căruia se spune că se află câteva picături de sânge ale lui Hristos, adus din Țara Sfântă de către Dietrich de Alsacia în anul 1149, la întoarcerea să din cea de-a două cruciadă. Chiar dacă nu sunteți atât de pasionați de miturile religioase, basilica vă va impresiona oricum prin arhitectura ei gotică.
Budapesta
O vizită pe la vecinii noștri ne poate scoate din rutină de weekend, mai ales dacă locuiți în zonă de vest a țării.
Dacă nu, un zbor direct între București și Budapesta durează o oră și jumătate, iar Wizzair are întotdeauna zboruri la prețuri excelente.
Parlamentul maghiar este în topul locurilor recomandate de noi pentru a face o vizită, dar o plimbare pe Dunăre cu vaporașul vă va dezvălui arhitectura superbă a podurilor care leagă întreg orașul.
Deci, care ți se pare cea mai tentantă destinație? Spune-ne în comentarii, chiar suntem curioși! Iar daca ai deja plănuită o escapadă pentru această toamnă prin alte locuri, împarte cu noi !
Psst, poate ne vedem pe acolo.
The form you have selected does not exist.