Adevărul este că noi ne-am făcut un obicei din a încerca să vizităm cât mai mult într-o vacanță, inclusiv o altă țară! Așa că, atunci când ne-am planificat itinerariul pentru Viena, am rezervat o zi pentru Bratislava, deoarece este doar la o oră distanță și puteam profita lejer de timpul alocat.
Am ales să mergem la dus cu trenul, întrucât eram curioși de sistemul lor feroviar. Singura surpriză neplăcută pe care am avut-o, a fost că odată ajunși în gară, am văzut pe tabela de marcaje că trenul nostru se anulase. După o vizită la biroul de informații ni s-a spus că putem primi banii înapoi sau putem să luăm următorul tren, care pleca într-o oră. Această mică inconveniență nu avea să stea în calea planurilor noastre, așa că am așteptat o oră în gara vieneză, care de altfel ne-a surprins prin multitudinea de magazine și cafenele.
Trebuie să menționăm că recomandăm din tot sufletul călătoria cu trenul Viena-Bratislava, o oră de relaxare ce ne-a pregătit pentru o zi de mers pe jos.
Ce am reușit să vedem într-o zi?
Catedrala St. Martin – construită în stil gotic, este foarte impresionantă și poate fi vizitată gratuit. În interiorul acesteia se pot admira vitraliile din secolul 19, dar și relicvele unui sfânt din secolul 7, Ioan cel Milostiv.
Centrul Vechi din Bratislava – cu siguranță nu este la fel ca și centrul vechi din București! Majoritatea clădirilor sunt întreținute și există destule cafenele și restaurante unde te poți opri în drumul spre castel. P.S. Un excelent loc de relaxare!
Castelul din Bratislava – este de nedescris. Amplasarea sa este atât de bună, încât veți fi impresionați. Lângă castel este un mic restaurant de unde puteți savura o cafea super buna.Cât despre castel, vă lăsăm pe voi să ne spuneți propriile păreri!
Biserica Sfânta Elizabeta – supranumită biserica albastră, această micuță biserică este o atracție deosebită pentru pasionații de artă și nu numai, datorită stilului Art Nouveau. Noi am avut norocul de a participa la slujbă, deoarece nu are o zonă delimitată pentru vizitatori și accesul este permis tuturor celor care îi pășesc pragul.
Palatul Grassalkovich – este palatul de reședință al președintelui Slovaciei, și este un punct de atracție interesant. Clădirea a fost construită în anul 1760, în stilul Rococo cu o grădină în stil francez, în care accesul este gratuit.
Statuia Cumil – această statuie ne-a ieșit pur și simplu în cale! Am aflat că poți să îți pui o dorință și aceasta se va îndeplini dacă îi pui mâna pe cap.
[the_ad id=”654″]Poate părea că nu am vizitat multe, însă pentru o singura zi, noi credem că am văzut destul de multe. Am rămas atât de impresionați de frumusețea orașului, încât am zis că merită să îi alocăm în curând un city-break.
Află primul despre ofertele și sfaturile noastre, așa că nu uita să te abonezi la newsletter!
Aventuri, sfaturi și adevărate povestiri trăite de ingineri călători de-a lungul acestei lumi minunate.
Adventures, tips and true stories spent by traveling engineers along this wonderful world.
“I read; I travel; I become”-Derek Walcott