Tag

bani

Browsing

Iți place să călătorești și ești tipicar atunci când îți planifici excursia? Crezi că ai luat toate elementele în calcul, dar la final afli că ai făcut câteva greșeli financiare ce au afectat destul de mult bugetul? Ți s-a întâmplat să te răzgândești în a face o cumpărătură online doar pentru că te-ai temut să nu îți fie clonat cardul?

Dacă ai răspuns cu DA la măcar una din aceste întrebări, atunci acest articol este și pentru tine.

Din ce în ce mai mulți oameni aleg să aibă o viață internațională activă, țările au devenit mai sigure și mai dezvoltate, acest fapt determinând creșterea rapidă a numărului de călătorii de afaceri, dar și a celor în scop personal.

Ne-am propus să discutăm în acest articol despre bani și cum să îi gestionăm eficient atât în activitățile zilnice, dar mai ales atunci când suntem plecați în vacanță.

Revolut? Ai auzit de această companie?

Revolut este o companie ce a apărut din „neant” și care a „transformat” lumea financiară. Aceștia au oferit călătorilor (și nu numai) un card ce nici un alt card sau serviciu nu a făcut-o până acum: a eliminat toate taxele de schimb valutar și a oferit acces instant la un cont bancar multi-valutar indiferent de locația în care te afli.

Lansat în 2015, Revolut a fost gândit mai întâi ca o aplicație și mai apoi ca un card prepaid sau un card de călătorie. Cardurile de călătorie/prepaid erau extrem de greu de gestionat până la acel moment și nu ofereau un serviciu complet.

Cum funcționează?

Descarci aplicația Revolut din Magazin Play, atașezi aplicației un card bancar de unde îi poți alimenta contul Revolut cu suma de bani pe care tu o poți cheltui cum vrei. Suma aleasă o să îți apară instant în aplicație și o poți folosi fie utilizând un card virtual pentru o tranzacție online sau direct cu ajutorul unui card fizic Revolut – Mastercard, la orice comerciant.

Ce aduce nou Revolut?

În cele ce urmează vă vom prezenta câteva dintre motivele pentru care noi am ales să intrăm în comunitatea Revolut și pentru care putem spune că, după o lună de utilizare, ne declarăm mulțumiți.

Beneficiile cardului Revolut sunt nenumărate și le poți observa la un simplu click, chiar pe pagina oficială, dar preferăm să le enumeram și noi pe cele testate și care ni s-au părut folositoare.

Card virtual

Dacă îți este frică să folosești cardul principal (cel de salariu), pentru a efectua o plată online, lucru perfect normal ținând cont că trăim într-o perioadă în care au loc multe atacuri cibernetice si clonări de carduri, Revolut vine cu soluția.

Revolut îți oferă posibilitatea de a plăti cu ajutorul unor carduri virtuale, chiar  și cu unul „de unică folosință”. Îți poți crea nenumărate carduri virtuale pe care le poți folosi pentru un anumit tip de tranzacții online și pe care le poți șterge/închide în orice moment, chiar și după o unică utilizare, fără nici un cost de creare sau ștergere.

Recomandarea noastră este să îți creezi un singur card virtual, cel de unică folosință, prin schimbarea contului standard într-unul cel puțin Premium. Acesta își schimbă toate datele (atât numărul cardului cât și codul CVV după fiecare plată online efectuată).

Dat fiind faptul că am trecut printr-o experiență neplăcută în urmă cu un an când ne-a fost clonat un card și ne-au fost blocate sume importante (peste 2700 RON) ca urmare a unei achiziții online nesecurizate, aceasta funcție ni se pare de-a dreptul „Revolutionară”, înlăturând orice risc asupra contului principal .

Transfer de bani fără rată de schimb sau taxe suplimentare

Revolut îți permite să faci transferuri în 29 de monede și plăți în peste 150 de monede la un curs valutar interbancar (cursul valutar la care băncile schimbă valută între ele). Dacă schimbi banii în timpul săptămânii, comisionul este 0. Pentru a se proteja de fluctuațiile din timpul weekendului, Revolut percepe un comision de 0,5% (valutele majore USD, EUR, …) sau 1% (exemplu Bathul Thailandez). Dacă vrei să eviți acest lucru, încearcă să faci tranzacțiile în cursul săptămânii. Pe lângă asta, oricât ai încerca să obții un curs bun de la bancă sau de la un ghișeu de schimb valutar, clar nu o să obții un curs mai bun decât cel oferit de Revolut.

Revolut nu percepe costuri suplimentare pentru a realiza transferul bancar asta dacă cele 2 zile de realizare a transferului sunt ok pentru tine. Dacă vrei să faci transferul mai rapid, ”turbo-boost”, atunci Revolut o să iți ceară un mic comision.

Aplicația îți oferă posibilitatea de a transfera bani către un alt cont prin SMS, email, WhatsApp atât timp cât persoana către care trimiți are card și aplicație Revolut.

Card fizic multi valutar

Poți deține până la 29 de monede diferite în aplicație și poți face plăți în alte 120 monede străine. În țările în care moneda principală a țării este una din cele 29 monede pe care le poți ține în acest moment în aplicație, cardul atașat contului este identic cu un card local.

Schimbul dintre moneda cardului atașat contului (RON în cazul celor mai mulți dintre noi, românii) și celelalte monede se poate face direct în momentul plății sau printr-un schimb valutar la data la care iți dorești să faci schimbul valutar (doar pentru cele 29 de monede).

Toate aceste activități nu presupun nici un comision din partea Revolut.

Retrageri de numerar de la ATM fără comision

Poți face retrageri de numerar, din întreaga lume, gratuit, pentru o sumă de maxim 800 RON/luna, în cazul în care alegi să rămâi la cardul standard. Pentru celelalte planuri, plafonul creste la 1600 RON/luna pentru contul Premium sau 2400 RON/lună pentru contul Metal.

De ce taxe și comisioane te scapă Revolut în cazul retragerilor de la ATM într-o țară străină:

  • Taxa de utilizare a unui ATM internațional pe care ți-o impută cei de la banca la care ai cardul (cel de salariu).
  • Comisionul de schimb valutar de aproximativ 2,5-3%
  • Rata de conversie neperformantă
  • Comision de retragere numerar reținut de ATM-ul băncii de la care retragi banii.

Dacă ar fi să facem un simplu calcul, poți plăti absolut degeaba între 6 și 12% în plus față de cât retragi de la bancomat. Singura cheltuială ar fi cu cei 2% comision în cazul în care depășești plafonul de retrageri aferent tipului de cont pe care îl ai (Clasic, Premium sau Metal).

 

Revolut Location Security

Un alt avantaj pe care l-am descoperit la aplicație este aceea de a te notifica în cazul în care cardul tău este folosit în altă locație față de locul în care se află telefonul tău. Revolut o să accepte sau nu o tranzacție în funcție de locația celor două dispozitive.

În cazul în care nu ai internet, o să ai „mici„ probleme, dar cred că este binevenit un nivel de securitate în plus.

Alte avantaje descoperite:

  • Economisește mărunțișul într-un cont separat. Spre exemplu, dacă ai făcut o plată de 7 lei, aplicația îți rotunjește suma la 10 lei. Cei 3 lei sau o valoare multiplicată se duc într-un cont separat la care ai acces oricând.
  • Dacă inviți 5 prieteni să își facă cont pe Revolut, o să primești un Card Metal valabil un an de zile fără nici un cost.
  • Poți să schimbi PIN-ul cardului oricând, din aplicație, poți bloca cardul fizic, îi poți seta o limită de cheltuit în fiecare lună.
  • Aplicația te ajută să analizezi cheltuielile lunare mult mai bine. Aceasta îți împarte cheltuielile pe tipuri ( restaurante, piață, shopping, utilități, etc.)

Ce primești în plus dacă alegi un cont Premium sau Metal față de cel Standard și cât te costă?

Contul Premium aduce în plus, pentru un cost de 30 RON/lună, următoarele:

  • Schimburi valutare gratuite la sume și de peste 5000 £.
  • Retrageri de la ATM gratuit până în 1600 RON
  • Asigurare medicală și de călătorie gratuită (inclusiv pentru bagaje pierdute sau întârziate)
  • Card virtual de unică folosință inclus.
  • Asigurare telefon redusă cu 20%
  • Acces la lounge-urile din aeroporturi cu prețuri reduse.
  • Transferuri de bani „turbo” gratuit.
  • Support rapid oricând și oriunde.

Ce aduce în plus contul Metal față de cel Premium pentru cei 55 RON/lună?

  • Primești până la 1% (0,1% în Europa și 1% în afara Europei) înapoi pe card la fiecare tranzacție.
  • Te ajută cu rezervările la hoteluri, achiziția de bilete de avion.
  • Retrageri de numerar gratuite de până la 2400 RON.
  • O intrare gratuită într-un lounge.

Noi ne declarăm mulțumiți de această aplicație și de serviciile pe care aceasta le oferă și v-o recomandam cu drag .

Dacă ți-a plăcut acest articol și dacă și tu consideri că acest card ți-ar putea fi util, iți recomandăm să utilizezi link-ul de mai jos, pentru a primi cardul Standard fără nici un cost de livrare .

Link creare cont: https://revolut.com/r/stefanphzl

Află primul despre ofertele și sfaturile noastre, așa că nu uita să te abonezi la newsletter!

Aventuri, sfaturi și adevărate povestiri trăite de ingineri călători de-a lungul acestei lumi minunate.

Adventures, tips and true stories spent by traveling engineers along this wonderful world.

“I read; I travel; I become”-Derek Walcott

 



Booking.com

 

Auzim de multe ori la știri că anumite vedete, oameni de afaceri, politicieni au fost la shopping în Dubai și ca și-au înnoit garderoba cu costuri mult mai mici. Ce înseamnă costuri mici? Doar ei știu…

Ce știm sigur este că pentru persoanele de mai sus bugetul nu este o problema, dar pentru noi ceilalți…

Mai întâi de toate, noi am gândit această vacanță în Dubai ca fiind o combinație între vizitat și shopping încă din momentul achiziției biletelor de avion. Am decis ca pentru zborul către Dubai să avem doar bagaje de mână, iar la întoarcere să avem și bagaje de cală.

Cred ca am luat cea mai înțeleaptă decizie deoarece cu banii pe care i-am fi dat celor de la Fly Dubai pentru a avea bagaje de cala și la zborul dus ne-am achiziționat un set de trei trolere din Carrefour Deira.

Costul setului de la Hays, companie canadiana, 5 ani garanție internațională a fost de 399 dirhami (sub 100 Euro) redus de la 800 Dirhami. Va las mai jos poza cu acestea și vă întreb dacă am făcut sau nu afacere?

Ca sa revenim la partea cu shopping-ul adevarat, orașul Dubai nu se rezuma doar la malluri. Ok, sunt ele peste tot și sunt cele mai mari, cele mai tari, cele mai … din lume, dar pe lângă acestea mai găsești piețe și bazaruri.

Piețe (Gold Souk, Parfume Souk, Naif Souk)

 

Piața de Aur sau Gold Souk este cea mai renumită și era normal să existe, mai ales ca Dubaiul mai este supranumit și „orașul de aur”. Noi am descoperit aici de la cele mai mici podoabe (cercei, inele, brățări) și până la cele mai de cinste obiecte din vitrina, haine de aur! Diamantele și pietrele semi-prețioase sunt la ele acasă și o să rămâi uimit atunci când îți prezintă calitatea acestora cu flacăra de la bricheta. Cu cele peste 300 de magazine, ne este greu de crezut că vor fi persoane atât de mofturoase încât să nu găsească ceea ce își doresc.

Din punct de vedere al aurului, Dubai Gold Souk depășește cu mult Bazarul cu Aur din Istanbul, noi îl considerăm ca fiind mai elegant.

Info: Prețul gramului de aur, 18K, pornește de la 140 dirhami și putem spune că, în urma negocierilor, îl poți cumpăra cu 120 dirhami.

Noi am fost liniștiți, am plecat de aici doar cu pozele.

 

Piața de condimente – Spice Souk

Încă de la prima tarabă am zis că o să ieșim din bazar așa cum am intrat, cu mâinile goale. Sunt bucuros ca am ajuns în Istanbul în 2018, preturile fiind chiar și la jumătate la unele produse față de cele din Dubai. Dacă chiar vrei să îți faci poftele, încearcă să negociezi pana la ultimul dirham.

 

Parfum Souk și Naif Souk

Dacă la primele două piețe prezentate am reușit să ne abținem de la cumpărături, la acestea doua am speriat puțin cardul. Din Naif Souk am achiziționat eșarfe de cașmir la un preț super bun. Inițial, vânzătorul, un pakistanez ce se plimbase inclusiv prin Pitești la viața lui, ne ceruse 110 Dirhami pentru o singura bucată. În urma unei negocieri aprige, am ajuns la un cost de 30 Dirhami/bucata + o cană la jumătate de preț (10 Dirhami). Am uitat să vă spun, noi nu plecam fără cană din fiecare țară pe care o vizităm. O să ne facem timp să vă prezentăm colecția într-un articol separat.

Încă ceva despre eșarfe…în Afi Mall București le-am găsi la prețul de 150 Lei, nenegociabil, aceleași eșarfe.

Despre parfumuri putem să vorbim pana mâine, dar preferăm mai bine să vă trimitem direct la cea mai bună sursă. Genie Collection este magazinul de unde ne-am cumpărat noi parfumuri la prețuri foarte bune. Recomandam să încercați celebrul OUD arabesc, un parfum cu o esență puternică ce ne-a impresionat prin persistenta sa.

Piața de peste

Aici a fost super interesant, chiar dacă mirosurile se schimba complet față de cele de celelalte piețe. Pești de toate felurile ținuți în coșuri sau lădițe, vânzătorii îmbrăcați la fel (costume albastre/gri), țipete mai mari ca la o licitație a unui tablou de Picasso, toate acestea te fac să spui: ”Aici clar nu ești în Emirate!”.

Dacă ai venit pentru mai mult timp în Emirate, fă o vizită și acestei locații. Noi considerăm că merită.

Bazaruri

Dacă vrei să simți atmosfera specifică de bazar, poți vizita soukul din Madinat Jumeirah, cunoscut drept „Venezia Arabiei”. Singurul lucru ce poate fi cumpărat de aici este narghileaua, preturile fiind aproximativ la fel ca în Istanbul, dar mult mai bune ca la noi în țară.

 

Malluri

Dubai Mall, Dubai Marina Mall si The Mall of Emirates sunt câteva din cele mai spectaculoase malluri din lume. Fiind atât de mari și atât de vizitate, prețurile sunt pe măsură. Dacă vrei să îți cumperi haine, cel mai bine mergeți cu metroul pana la Deira Shopping City. Acesta este localizat în Dubaiul vechi, zona extrem de liniștită chiar dacă mulți spun că este partea urâtă a orașului Dubai. Ai de unde să alegi și unele reduceri le-am văzut doar acolo. Când vorbesc de reduceri, chiar aveau reduceri.

Mallurile oferă orice ți-ai putea imagina, chiar și o pârtie de schi…În Dubai poți spune liniștit: ”Mă duc în excursie la mall!”

 

Magazine recomandate pentru:

 

Haine, încălțăminte, produse pentru casă.

Brands for Less sunt mini outleturi, acestea ne-au impresionat cel mai mult. Sunt destul de multe în oraș și chiar au prețuri foarte bune. Spre exemplu, o geacă de la Puma-Ferrari am achiziționat-o cu 160 dirhami, prețul în outletul de la București este 400 RON, iar în magazinul Ferrari World din Abu Dhabi era 800 dirhami. O pereche de New Balance 120 dirhami. Decideți voi cât de bun și de ofertant este acest magazin.

Electronice

Electronice? A zis cineva electronice? Sharaf DG, un fel de Altex si Media Galaxy combinat ca suprafață și cu reduceri de două ori mai mari ca la noi. Au si un card de cumpărător fidel ce costa 189 dirhami, dar dacă discuți cu un reprezentant, îl poți ruga pe el să reducă prețul produsului cu cardul lor de angajat. Fiind mult mai aproape de China, prețul electronicelor sunt foarte mici în comparație cu cele din Romania. Poți să verifici înainte de a ajunge in Dubai pe site-ul acestora.  https://uae.sharafdg.com/

Suveniruri

The Green House si Day To Day, sunt două magazine aflate la mai puțin de 50 m de stația de metrou Deira Shopping City. De aici poți lua suveniruri ale căror prețuri în mall sunt și de 3-4 ori mai mari.

 

Aeroport

Mulți spun că o să facă afacere mare dacă așteaptă să cumpere din aeroport parfumuri, ceasuri și nu din oraș…Să ne anunțați și pe noi când scrie mare cu roșu SALE / INDIRM / REDUCERI sau orice altceva pentru că noi nu le-am văzut…

Și ca să închei articolul, am să mă folosesc de mottoul companiei pentru care lucrez.

”Be agile!”, shoppingul în Dubai este periculos pentru portofel!

 

 

 

Ai nevoie de bilet de avion? Încearcă aici!

Bucuresti Dubai

Departure atReturn atStopsAirlineFind tickets
28 November 20244 December 2024DirectWizz AirTickets from 177

 

 

Dacă vrei să afli primul despre ofertele și sfaturile noastre, nu uita să te abonezi la newsletter!

ro_RORomanian