După o săptămână cu foarte multe probleme pe la serviciu și cu dorința de a continua seria de șase luni consecutive în care am reușit să părăsesc țara pentru câteva momente de relaxare, am decis că este timpul să îmi caut city break-ul pentru luna iulie.
Fiind o persoană căreia nu prea îi place soarele și având dorința de a călători chiar și într-o lună de vară, singura soluție răcoroasă era o țară nordică. Anul trecut am reușit să ajung în Suedia, la Stockholm, o destinație ce a reușit să mă impresioneze foarte tare în ciuda costurilor destul de mari cu toate serviciile (cazare, masă,…). O să vă povestesc într-un articol separat de ce mi-a plăcut atât de mult Stockholm-ul.
Căutările au început cu țările vecine Suediei: Danemarca, Norvegia, Finlanda, dar acolo s-au oprit. De la bilete de avion foarte scumpe, zboruri la ore nepotrivite (plecare seara și întoarcere dimineața) și până la faptul că mai aveam doar 3 zile de concediu neprogramate, toate acestea m-au determinat să renunț la ideea de a vizita încă o țară nordică pentru moment.
Următoarea căutare a unui bilet de avion a avut următoarele filtre selectate:
Oraș plecare: București – OTP
Oraș destinație: Pretutindeni 😊
Dată plecare: 6 Iulie
Dată întoarcere: 9 Iulie
În acel moment am simțit libertatea de a alege și faptul că am avut noroc să mă nasc și să trăiesc într-o perioadă în care pot să călătoresc fără griji. Această dorință de a călători în urma unei căutări în gol se afla pe lista mea de ceva vreme. Cu siguranță următoarea nebunie o să fie aceea de a pleca spre aeroport și de a cumpăra biletul direct de acolo, neavând nimic de pregătit din timp. Acest lucru o să mai aștepte puțin pentru ca nu mai am zile de concediu… 😊😊😊
În urma căutării în gol, prima destinație externă ce a apărut a fost Londra. Se pare că sorții au fost de partea mea și de această dată. Zilele de concediu au fost suficiente, ore de zbor excelente, dar și cel mai important lucru, o destinație mai răcoroasă. Acum sper să nu prind zile ploioase…
Abia aștept să vă povestesc cum am petrecut cele 4 zile în capitala Angliei.
Dacă vrei să afli primul despre ofertele și sfaturile noastre, nu uita să te abonezi la newsletter!
Aventuri, sfaturi și adevărate povestiri trăite de ingineri călători de-a lungul acestei lumi minunate.
Adventures, tips and true stories spent by traveling engineers along this wonderful world.
“I read; I travel; I become”-Derek Walcott