Decizia de a vizita în fiecare lună o nouă destinație din afara granițelor României a venit la începutul anului atunci când am combinat munca cu relaxarea și am ajuns până la Paris. Atunci a fost momentul în care am zis că vreau să am cel mai nebun an din punct de vedere al călătoritului. Cele opt zile petrecute în Franța și-au spus cuvântul.
Primele șase luni ale anului 2018 au fost INCREDIBILE! Destinațiile au fost alese astfel încât să reușesc să bifez cât mai multe țări pe lista mea. Începând cu Parisul, orașul ce se află în topul preferințelor mele și terminând prima jumătate a anului tot acolo, clar o să am nevoie de câteva zile și multe articole doar să vă povestesc de ce iubesc acest loc.
Destinația lunii februarie a fost Varșovia, o alegere nu prea inspirată deoarece vremea nu a fost de partea noastră. Sfatul meu este să mergi să vizitezi mai întâi restul Europei și apoi sa vizitezi și Varșovia. 😊
Luna martie a venit cu un loc ce se află pe situat pe două continente, Istanbul. Dacă m-ar pune cineva să recomand un oraș ce oferă mult mai mult decât ceea ce ofer eu, acela ar fi cu siguranță Istanbulul.
Luna aprilie a fost pentru prima dată când am închiriat mașină și astfel am reușit să văd destul de multe localități într-un timp relativ scurt. În cinci zile am vizitat Bologna, Rimini, Ferrari World din Modena (P.S. Dacă vreți să vă vedeți soțul/iubitul plângând, mergeți cu el la Muzeul Enzo Ferrari din Modena, dar și la uzina Ferrari din Maranello), am oprit pentru câteva ore în Cesena și Florența. Am ales ca destinație Bologna cu scopul de a fi cât mai aproape de San Marino. Peisajul incredibil și străduțele înguste au fost printre lucrurile ce m-au impresionat cel mai mult. San Marino a fost cel de-al 26-lea stat vizitat până la vârsta de 25 ani.
Ieșirea din luna mai s-a lăsat așteptată. Abia spre finalul lunii mai am reușit să părăsesc țara cu mult noroc. Vizita orașului Balcic și a Castelului Reginei Maria au fost doar câteva din activitățile pe care le-am realizat în acel week-end relaxant petrecut în Bulgaria.
În luna iunie o sa ajung din nou la Paris, cu munca, ce-i drept, dar doar până la ora 16:00. După această oră sper să reușesc să îmi văd din nou orașul de suflet. Cazarea se află lângă Paris, în Guyancourt. 😊
Și uite așa am reușit să călătoresc cu avionul peste 15000 km până în 2018. Următoarele 6 luni sunt sigur că o sa fie la fel de WILD precum primele 6, dar update-ul am să îl fac la finalul anului. Sper ca și voi să aveți un an la fel de frumos ca al meu din punct de vedere al călătoritului! 😊
Dacă vrei să afli primul despre ofertele și sfaturile noastre, nu uita să te abonezi la newsletter!
Aventuri, sfaturi și adevărate povestiri trăite de ingineri călători de-a lungul acestei lumi minunate.
Adventures, tips and true stories spent by traveling engineers along this wonderful world.
“I read; I travel; I become”-Derek Walcott