Îți spun încă de la început că în acest articol o să las mai mult pozele să „vorbească de la sine”, ele reușind să prezinte cel mai bine această superba zonă a Caucazului.
Mi-ar fi foarte greu să înțeleg persoanele care ar avea ocazia să viziteze capitala Tbilisi, dar nu și-ar păstra o zi din vacanță și pentru o vizită a celei mai faine zone a Georgiei, Kazbegii. 😍
Turul de o zi, l-am achiziționat de aici, și o să vi-l prezint mai jos, în detaliu. Dacă o să îți faci timp să citești review-urile acestuia, o să vezi că nu exagerez deloc când spun că a fost „cireașa de pe tort”.
Prima oprire a fost la barajul Jinvali, una din cele două surse de apă potabilă ale orașului Tbilisi. Un lucru interesant pe care l-am aflat aici, este că din cauza construcției acestui baraj, o biserica a fost acoperită de apă.
Aceasta poate fi văzută doar iarna, nivelul apei fiind scăzut. 😲
Cel de-al doilea obiectiv de pe listă a fost fortăreața Ananuri, locul în care rămâi tăcut și asculți atent povestea spusă de ghid cu mare pasiune. 😍
Aflată într-o locație de poveste, chiar într-o vale, la confluența a două râuri de culori diferite, fortăreața Ananuri este una dintre cele mai bine păstrate obiective turistice din Caucaz.
Ananuri a aparținut ducilor din Aragvi, o dinastie feudală care a condus zona din secolul al XIII-lea. În 1739, Fortăreața Ananuri a fost atacată de forțele unui ducat rival, comandat de Shanshe din Ksani și i s-a dat foc. Clanul Aragvi a fost masacrat, dar cu toate acestea, patru ani mai târziu, țăranii locali s-au revoltat împotriva stăpânirii Shamshe, ucigând uzurpatorii. În 2007, complexul a fost pe lista tentativă pentru includerea în programul Patrimoniului Mondial UNESCO.
Conform itinerariului, următoarea oprire a fost la confluența râurilor Aragvi. Am fost sceptic privind acest fenomen chiar și după ce am văzut mai multe poze pe internet, dar odată ajuns acolo, chiar am rămas mut de uimire.
Confluenta râurilor Aragvi (Tetri – Alb si Shavi- Negru), este uluitoare! 😍 Pe o distanță de cel putin 200 m, aceste două râuri de culori diferite nu se amestecă și creează un spectacol al naturii. 🌍
Un pic mai jos se întâlnesc cu un alt râu, Pshavskaya Aragvi, râu de culoare albastru-verzui.
Potrivit legendei locale, au fost două surori, una blondă și cealaltă brunetă. Acestea s-au îndrăgostit de unul și același cavaler curajos, dar cavalerul a ales să se căsătorească cu fata cu parul blond. Cea cu părul închis nu a fost de acord cu alegerea cavalerului și și-a luat viața sărind de pe munte. Conform legendei, ea s-a transformat în râul negru. ⚫️
După un timp, soția cavalerului nu a mai rezistat știind că sora ei a suferit atât de mult, și-a luat și ea viața, transformându-se în râul alb. ⚪️
Al treilea râu, Pshavskaya Aragvi, este însuși cavalerul care a devenit motivul a două morți și care…continuarea o ști deja. 😕
Am prins râul Tetri Aragvi după o ploaie zdravănă și nu avea culoarea limpede, dar o să vă atașez și o poză de pe internet în care diferența este și mai vizibilă.
Sursa: Georgian Journal
Era cam imposibil ca la un asemenea relief să nu existe și o stațiune de iarnă. Gudauri Ski Resort l-am descoperit într-o perioadă în care se construia foarte mult.
Fiind denumit și Georgian Military Road, drumul ce face legătura cu Rusia, a fost străbătut de-a lungul istoriei atât de către invadatori, cât și de comercianți. Tot traseul este atât de fain încât nu o să mai ști ce să fotografiezi mai repede!
Parcul Național Kazbegi – Aria protejată acoperind un total de peste 8.700 de hectare.
La cei 5.047 metri pe care îi are, Muntele Kazbegi (sau Mkinvartsveri) este al treilea cel mai înalt munte din Georgia și este înconjurat de numeroase mituri.
Conform mitologiei grecești, ca pedeapsă pentru învățarea omenirii cum să facă foc 🔥, Titan Prometeu (cunoscut sub numele de Amirani în Georgia) a fost înlănțuit pe o coastă de munte din Caucaz pentru toată eternitatea.
Poveștile georgiene spun că pârtiile înghețate ale munților Kazbegi sunt cele care l-au înlănțuit. ❄️
Biserica Sfânta Treime, ultimul obiectiv pe listă, se află atât de aproape din punct de vedere al numărului de kilometri de satul Gergeti, dar atât de „departe”. Drumul până anul trecut era groaznic, neasfaltat și se putea urca doar cu mașinile de teren. Eu cred ca am venit la momentul potrivit, fiind primit cu covorul rosu, scuze negru.
Biserica este situată pe malul drept al râului Chkheri, la o altitudine de 2170 de metri, chiar sub Muntele Kazbegi. Aceasta a fost construită în secolul al XIV-lea și este singura biserică cu cupola în forma de cruce din provincia Khevi.
Locația sa izolată, deasupra unui munte abrupt, înconjurat de imensitatea naturii a făcut-o un simbol pentru Georgia. 🇬🇪 O să descoperi această locație în orice articol pe care o să îl citești despre Georgia.
Unde am mâncat?
Am oprit în două locuri, restaurante unde am testat și bucătăria tradițională georgiană. Ce am mâncat și mi-a plăcut a prezentat în articolul precedent (vezi aici).
Am reușit să uit numele primului restaurant, dar al doilea restaurant la care am oprit era restaurantul hotelului Rooms Hotel Kazbegi. Cu siguranță firma ce a organizat turul avea un contract de colaborare cu acest hotel. Prețurile sunt piperate, dar nu ești obligat să cumperi. Eu am ales ceva fresh (o limonadă).
Cât a costat turul și cât a durat și ce alte tururi mai recomandăm?
Costul turului cu plecare la ora 07 dimineața și întoarcere seara la ora 21 a costat aproximativ 150 RON, achiziționat de acasă, de pe site-ul celor de la GetYourGuide.
În urma unor discuții cu ghidul nostru, am aflat că și tururile de mai jos merită atenția tuturor turiștilor.
Aventuri, sfaturi și adevărate povestiri trăite de ingineri călători de-a lungul acestei lumi minunate.
Adventures, tips and true stories spent by traveling engineers along this wonderful world.
“I read; I travel; I become”-Derek Walcott